Versiune Romana      Versiune Engleza     
Acasă
Starea Apelor
Dispecerat
Proiecte
Protectie Reabilitare Costiera etI
Reducerea eroziunii costiere -faza II (2014-2020)
Proiectul WATMAN
Fazarea Proiectului WATMAN
Aparare Inundatii Babadag
Anunturi
Comunicate de presa
Beneficiari inchiriere sectoare de plaja
Contact
Sediul Central al Apelor Romane
  
Se începe căutarea
 

DIRECTIVA CONSILIULUI din 21 mai 1991

Societati certificate ptr elaborarea documentatiilor de GA
Aria protejata Lacul Techirghiol
Consultarea publicului


http://wims-pe/Imagini/Icons/Word.jpgDescarca fisier

DIRECTIVA CONSILIULUI

din 21 mai 1991

privind tratarea apelor urbane reziduale

(91/271/CEE)

 

 

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 130s,

 

având în vedere propunerea Comisiei,

 

având în vedere avizul Parlamentului European,

 

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social,

 

întrucât Rezoluţia Consiliului din 28 iunie 1998 privind protecţia Mării Nordului şi a altor ape ale Comunităţii a cerut Comisiei să prezinte propuneri privind măsurile necesare la nivelul Comunităţii în domeniul tratării apelor urbane reziduale;

 

întrucât poluarea datorată unei tratări insuficiente a apelor reziduale dintr-un stat membru influenţează adesea apele celorlalte state membre şi întrucât, prin urmare, se impune o acţiune la nivelul Comunităţii, conform art. 130r;

 

întrucât, pentru a se evita degradarea mediului prin evacuarea apelor urbane reziduale insuficient tratate, este în general necesar ca aceste ape să fie supuse unei tratări secundare;

 

întrucât este necesar să se ceară o tratare mai riguroasă în zonele sensibile, în timp ce în zonele mai puţin sensibile se poate considera corespunzătoare o tratare primară;

 

întrucât apele industriale uzate care pătrund în sistemele de colectare, precum şi evacuarea apelor reziduale şi a nămolurilor care provin de la staţiile de tratare a apelor urbane reziduale trebuie să facă obiectul unor norme generale sau al reglementărilor şi/sau autorizaţiilor specifice;

 

întrucât evacuările de ape industriale uzate biodegradabile care provin din anumite sectoare industriale şi care nu pătrund în staţiile de tratare a apelor urbane reziduale înainte de a se evacua în ape receptoare trebuie să constituie obiectul unor cerinţe corespunzătoare;

 

întrucât trebuie încurajată reciclarea nămolurilor care provin din tratarea apelor reziduale; întrucât trebuie eliminată treptat evacuarea nămolurilor în apele de suprafaţă;

 

întrucât este necesară supravegherea staţiilor de tratare, a apelor receptoare şi a evacuării nămolurilor, pentru a proteja mediul de efectele negative ale evacuării apelor reziduale;

 

întrucât este necesar să se asigure informarea publicului asupra evacuării apelor urbane reziduale şi a nămolurilor, sub formă de rapoarte periodice;

 

întrucât statele membre trebuie să stabilească şi să prezinte Comisiei programe naţionale de punere în aplicare a prezentei directive;

 

întrucât trebuie constituit un comitet pentru sprijinirea Comisiei în problemele care se raportează la punerea în aplicare a prezentei directive şi la adaptarea sa la progresul tehnic,

 

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

 

Articolul 1

 

Prezenta directivă se aplică colectării, tratării şi evacuării apelor urbane reziduale, precum şi tratării şi evacuării apelor uzate care provin din anumite sectoare industriale.

 

Prezenta directivă are ca obiectiv protejarea mediului împotriva deteriorării datorate evacuărilor de ape reziduale menţionate anterior.

 

Articolul 2

 

În sensul prezentei directive,

 

(1) „ape urbane reziduale” reprezintă apele menajere uzate sau amestecul de ape menajere uzate cu ape industriale uzate şi/sau ape de scurgere;

 

(2) „ape uzate menajere” reprezintă apele uzate care provin din locuinţe şi servicii rezidenţiale şi care rezultă în special din metabolismul uman şi din activităţile menajere;

 

(3) „ape uzate industriale” reprezintă toate apele uzate care provin din spaţiile utilizate în scopuri comerciale sau industriale, altele decât apele menajere uzate sau apele de scurgere;

 

(4) „aglomerare” reprezintă o zonă în care populaţia şi/sau activităţile economice sunt suficient concentrate pentru a face posibilă colectarea apelor reziduale urbane pentru a fi conduse spre o staţie de epurare sau un punct final de evacuare;

 

(5) „sistem de colectare” reprezintă un sistem de canalizare care adună şi conduce apele urbane reziduale;

 

(6) „echivalent populaţie (EP)” reprezintă greutatea organică biodegradabilă cu o cerere biochimică de oxigen pe cinci zile (CBO5) de 60 gr. oxigen pe zi;

 

(7) „tratare primară” reprezintă tratarea apelor urbane reziduale printr-un procedeu fizic şi/sau chimic care cuprinde decantarea materiilor solide în suspensie sau prin alte procedee prin care CBO5 a apelor reziduale care intră se reduce cu cel puţin 20% înaintea evacuării şi totalul materiilor solide în suspensie al apelor reziduale care intră, cu cel puţin 50%;

 

(8) „tratare secundară” reprezintă tratarea apelor urbane reziduale printr-un procedeu care conţine în general o tratare biologică cu decantare secundară sau printr-un procedeu care permite respectarea condiţiilor din tabelul 1 din anexa I;

 

(9) „tratare corespunzătoare” reprezintă tratarea apelor urbane reziduale printr-un procedeu şi/sau sistem de evacuare care permit, pentru apele receptoare de deşeuri, respectarea obiectivelor de calitate reţinute, precum şi îndeplinirea dispoziţiilor prezentei directive şi ale altor directive comunitare;

 

(10) „nămoluri” reprezintă nămolurile reziduale, tratate sau nu, care provin de la staţiile de epurare a apelor urbane reziduale;

 

(11) „eutrofizare” reprezintă îmbogăţirea apei cu elemente nutritive, în special cu compuşi ai azotului şi/sau ai fosforului, provocând o dezvoltare accelerată a algelor şi a vegetalelor din specii superioare care duce la o perturbare nedorită a echilibrului organismelor din apă şi la o degradare a calităţii apei respective;

 

(12) „estuar” reprezintă zona de tranziţie la gura de vărsare a unui curs de apă, între apa dulce şi apele de coastă. Statele membre stabilesc limitele exterioare (maritime) ale estuarelor în contextul prezentei directive, în cadrul programului de punere în aplicare, conform art. 17 alin. (1) şi (2);

 

(13) „ape de coastă” reprezintă apele din afara porţiunii de plajă descoperită în timpul refluxului sau în afara limitei exterioare a unui estuar.

 

Articolul 3

 

1. Statele membre asigură, pentru toate aglomerările, echiparea cu sisteme de colectare a apelor urbane reziduale:

 

- cel târziu la 31 decembrie 2000 pentru acelea al căror echivalent populaţie (EP) este mai mare de 15.000 şi

 

- cel târziu la 31 decembrie 2005 pentru acelea al căror EP se situează între 2.000 şi 15.000.

 

Pentru evacuările de ape urbane reziduale în apele receptoare considerate ca „zone sensibile”, cum ar fi cele definite la art. 5, statele membre asigură instalarea sistemelor de colectare până cel târziu la 31 decembrie 1998 pentru aglomerările al căror EP este mai mare de 10 000.

 

Atunci când instalarea unui sistem de colectare nu se justifică, fie pentru că nu prezintă interes pentru mediu, fie întrucât costul său este excesiv, se utilizează sisteme individuale sau alte sisteme corespunzătoare care asigură un nivel identic de protecţie a mediului.

 

2. Sistemele de colectare descrise la alin. (1) trebuie să corespundă dispoziţiilor din anexa I pct. A. Aceste dispoziţii se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la art. 18.

 

Articolul 4

 

1. Statele membre asigură supunerea apelor urbane reziduale care pătrund în sistemele de colectare, înainte de a fi evacuate, la o tratare secundară sau echivalentă, în conformitate cu următoarele modalităţi:

 

- cel târziu la 31 decembrie 2000 pentru toate evacuările care provin de la aglomerări cu EP mai mare de 15.000,

 

- cel târziu la 31 decembrie 2005 pentru toate evacuările care provin de la aglomerări cu EP cuprins între 10.000 şi 15.000,

 

- cel târziu la 31 decembrie 2005 pentru evacuările în apele dulci şi în estuare, care provin de la aglomerări cu EP cuprins între 2.000 şi 10.000.

 

2. Evacuările de ape urbane reziduale în apele situate în regiuni muntoase (la o altitudine mai mare de 1 500 m), unde este dificil să se aplice un tratament biologic eficient din cauza temperaturilor joase, pot constitui obiectul unei tratări mai puţin riguroase decât cea prevăzută la alin. (1), cu condiţia unor studii aprofundate care să arate că aceste evacuări nu degradează mediul.

 

3. Evacuările din staţiile de epurare a apelor urbane reziduale prevăzute la alin. (1) şi (2) corespund dispoziţiilor din anexa I lit. B. Aceste dispoziţii se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la art. 18.

 

4. Greutatea exprimată în EP se calculează pe baza greutăţii săptămânale care pătrunde în staţia de epurare în cursul anului, cu excepţia situaţiilor neobişnuite ca acelea care se datorează unor puternice precipitaţii.

 

Articolul 5

 

1. Conform alin. (2), statele membre identifică, până la 31 decembrie 1993, zonele sensibile pe baza criteriilor definite în anexa II.

 

2. Statele membre garantează că apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare constituie obiectul, înainte de a fi evacuate în zonele sensibile, unui tratament mai riguros decât cel descris la art. 4, cel târziu la 31 decembrie 1998 pentru toate evacuările care provin din aglomerări cu EP mai mare de 10.000.

 

3. Evacuările care provin din staţiile de epurare a apelor urbane reziduale prevăzute la alin. (2) corespund dispoziţiilor pertinente din anexa I lit. B. Aceste dispoziţii se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la art. 18.

 

4. Totuşi, condiţiile impuse unei staţii de epurare conform alin. (2) şi (3) nu se aplică în mod obligatoriu zonelor sensibile, dacă se dovedeşte că procentul minim de reducere a încărcăturii globale care intră în toate staţiile de epurare a apelor reziduale urbane din această zonă atinge cel puţin 75% pentru cantitatea totală de fosfor şi cel puţin 75% pentru cantitatea totală de azot.

 

5. Pentru evacuările din staţiile de epurare a apelor urbane care se situează în bazinele de vărsare corespunzând zonelor sensibile şi care contribuie la poluarea acestor zone, se aplică alin. (2), (3) şi (4).

 

Atunci când bazinele de vărsare prevăzute la primul paragraf se situează, în totalitate sau parţial, în alt stat membru se aplică art. 9.

 

6. Statele membre asigură revizuirea listei zonelor sensibile cel puţin o dată la patru ani.

 

7. Statele membre asigură conformarea la cerinţele exprimate anterior a zonelor identificate ca sensibile ca urmare a revizuirii prevăzute la alin. (6) în termen de şase ani.

 

8. Un stat membru nu este obligat să identifice zonele sensibile în sensul prezentei directive dacă acest stat pune în aplicare pe întreg teritoriul său tratarea prevăzută la alin. (2), (3) şi (4).

 

Articolul 6

 

1. În sensul alin. (2), statele membre pot identifica, cel târziu la 31 decembrie 1993, zonele mai puţin sensibile pe baza criteriilor fixate în anexa II.

 

2. Evacuările de ape urbane reziduale care provin din aglomerări cu EP cuprins între 10 000 şi 150 000 în apele de coastă şi între 2 000 şi 10 000 în estuarele situate în zonele prevăzute la alin. (1) pot constitui obiectul unei tratări mai puţin riguroase decât cea prevăzută la art. 4, cu condiţia ca:

 

- aceste evacuări să fie supuse cel puţin unei tratări primare ca cea definită la art. 2 alin. (7), conform procedurilor de control stabilite în anexa I lit. D,

 

- studiile aprofundate să arate că aceste evacuări nu vor deteriora mediul.

 

Statele membre pun la dispoziţia Comisiei toate informaţiile relevante privind aceste studii.

 

3. În cazul în care Comisia estimează că nu se îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (2), aceasta prezintă Consiliului o propunere corespunzătoare.

 

4. Statele membre asigură revizuirea listei zonelor mai puţin sensibile, cel puţin o dată la patru ani.

 

5. Statele membre garantează că zonele care nu mai sunt considerate mai puţin sensibile se conformează cerinţelor pertinente de la art. 4 şi 5 în termen de şapte ani.

 

Articolul 7

 

Statele membre garantează că, cel târziu la 31 decembrie 2005, apele urbane reziduale sunt tratate, înainte de a fi evacuate, în mod corespunzător, în conformitate cu art. 2 pct. (9), în următoarele cazuri:

 

- evacuări, în ape dulci şi estuare, care provin din aglomerări cu EP mai mic de 2 000,

 

- evacuări, în ape de coastă, care provin din aglomerări cu EP mai mic de 10 000.

 

Articolul 8

 

1. Statele membre pot prezenta Comisiei o cerere specială pentru a obţine un termen mai lung de conformare la art. 4, în cazurile excepţionale datorate unor probleme tehnice şi în sprijinul grupurilor de populaţie determinate în funcţie de considerente geografice.

 

2. Această cerere, care trebuie motivată adecvat, expune problemele tehnice întâmpinate şi propune un program de acţiuni care trebuie întreprinse conform unui calendar corespunzător pentru a atinge obiectivul prezentei directive. Acest calendar se include în programul de punere în aplicare prevăzut la art. 17.

 

3. Se pot accepta exclusiv motive tehnice, iar termenul prelungit prevăzut la alin. (1) nu poate depăşi 31 decembrie 2005.

 

4. Comisia examinează această cerere şi ia măsurile corespunzătoare conform procedurii prevăzute la art. 18.

 

5. În condiţii excepţionale, atunci când se poate dovedi că o tratare mai riguroasă nu prezintă interes pentru mediu, evacuările, în zonele mai puţin sensibile, de ape reziduale care provin din aglomerări cu EP mai mare de 150 000 se pot supune tratării prevăzute la art. 6 pentru apele reziduale care provin din aglomerări cu EP cuprins între 10 000 şi 150 000.

 

În astfel de situaţii, statele membre înaintează Comisiei în prealabil un dosar. Comisia examinează situaţia şi ia măsurile corespunzătoare conform procedurii prevăzute la art. 18.

 

Articolul 9

 

Atunci când apele care ţin de jurisdicţia unui stat membru sunt alterate de evacuările de ape urbane reziduale care provin de la un alt stat membru, statul membru ale cărui ape sunt poluate poate notifica faptele celuilalt stat membru şi Comisiei.

 

Statele membre respective organizează, eventual împreună cu Comisia, acordul necesar pentru identificarea sursei evacuărilor şi a măsurilor care trebuie luate la sursă în favoarea apelor poluate pentru a asigura conformitatea cu prezenta directivă.

 

Articolul 10

 

Statele membre asigură conceperea, construirea, exploatarea şi întreţinerea staţiilor de epurare a apelor urbane reziduale construite pentru a corespunde cerinţelor art. 4, 5, 6 şi 7, astfel încât să aibă un randament suficient în toate condiţiile climatice normale ale locului unde sunt plasate. Este necesar să se ţină cont de variaţiile sezoniere ale încărcăturii în cursul conceperii acestor instalaţii.

 

Articolul 11

 

1. Statele membre garantează că, cel târziu la 31 decembrie 1993, evacuarea de ape industriale uzate în sistemul de colectare şi staţiile de epurare a apelor urbane reziduale face obiectul unor reglementări prealabile şi/sau a unor autorizaţii specifice din partea autorităţilor competente sau a organelor corespunzătoare.

 

2. Reglementările şi/sau autorizaţiile specifice trebuie să fie conforme cu dispoziţiile anexei I pct. C. Aceste dispoziţii se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la art. 18.

 

3. Reglementările şi autorizaţiile specifice se reexaminează şi la nevoie se adaptează la intervale regulate.

 

Articolul 12

 

1. Apele uzate tratate se reutilizează atunci când acest lucru este adecvat. Căile de evacuare trebuie să reducă la maximum efectele negative asupra mediului.

 

2. Autorităţile competente sau organele corespunzătoare garantează că evacuarea apelor uzate care provin de la staţiile de epurare a apelor urbane reziduale se supune unor reglementări prealabile şi/sau unor autorizaţii specifice.

 

3. Reglementările prealabile şi/sau autorizaţiile specifice privind evacuările care provin de la staţiile de epurare a apelor urbane reziduale şi care se efectuează în conformitate cu alin. (2) în aglomerările cu EP cuprins între 2 000 şi 10 000, în cazul evacuărilor în ape dulci şi în estuare şi în aglomerări cu EP de 10 000 sau mai mult, pentru toate evacuările, definesc condiţiile cerute pentru a corespunde dispoziţiilor anexei I pct. B. Aceste dispoziţii se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la art. 18.

 

4. Reglementările şi/sau autorizaţiile se reexaminează şi la nevoie se adaptează la intervale regulate.

 

Articolul 13

 

1. Statele membre garantează că, cel târziu la 31 decembrie 2000, apele industriale uzate biodegradabile care provin de la instalaţiile sectoarelor industriale enumerate în anexa III şi care nu pătrund în staţiile de epurare a apelor urbane reziduale înainte de a fi evacuate în apele receptoare corespund, înaintea evacuării lor, condiţiilor stabilite în reglementările prealabile şi/sau autorizaţiilor specifice adoptate de autoritatea competentă sau de organul corespunzător pentru toate evacuările care provin din instalaţii prevăzute pentru un EP de 4 000 sau mai mult.

 

2. Autoritatea competentă sau organul corespunzător din fiecare stat membru stabileşte dispoziţiile pentru evacuarea acestor ape uzate în funcţie de natura industriei în cauză, până cel târziu la 31 decembrie 1993.

 

3. Comisia efectuează o comparaţie a dispoziţiilor statelor membre cel târziu până la 31 decembrie 1994. Comisia îşi publică concluziile într-un raport şi prezintă, dacă este cazul, o propunere corespunzătoare.

 

Articolul 14

 

1. Nămolurile de epurare se reutilizează atunci când acest lucru se dovedeşte necesar. Căile de evacuare trebuie să reducă la maximum efectele negative asupra mediului.

 

2. Autorităţile competente sau organismele adecvate garantează că evacuarea nămolurilor care provin de la staţiile de epurare a apelor urbane reziduale face obiectul unor norme generale sau este supusă înregistrării sau autorizării, până la 31 decembrie 1998.

 

3. Statele membre asigură eliminarea deversării nămolurilor de epurare în apele de suprafaţă prin evacuare provenită de la vapoare, evacuare prin conducte sau prin orice alt mijloc, până la 31 decembrie 1998 cel târziu.

 

4. Până la eliminarea tipului de evacuare prevăzută la alin. (3), statele membre asigură supunerea la autorizare şi reducerea treptată a cantităţilor totale de substanţe toxice, persistente sau bioacumulabile conţinute în nămolurile evacuate în apele de suprafaţă.

 

Articolul 15

 

1. Autorităţile competente sau organismele corespunzătoare supraveghează:

 

- evacuările care provin din staţiile de epurare a apelor urbane reziduale, pentru a evalua conformitatea cu dispoziţiile din anexa I pct. B urmând procedurile de control stabilite în anexa I pct. D,

 

- cantităţile şi compoziţia nămolurilor de epurare evacuate în apele de suprafaţă.

 

2. Autorităţile competente sau organismele corespunzătoare supraveghează apele receptoare de deşeuri care provin din staţiile de epurare a apelor urbane reziduale şi din evacuări directe, precum cele descrise la art. 13, atunci când există temeri că mediul receptor este puternic alterat de aceste evacuări.

 

3. În cazul evacuărilor conforme cu dispoziţiile art. 6 şi în caz de evacuare de nămoluri în apele de suprafaţă, statele membre stabilesc o supraveghere şi efectuează orice studiu care este necesar pentru a garanta că deversarea sau evacuarea de nămoluri nu alterează mediul.

 

4. Informaţiile centralizate de autorităţile competente sau de organele corespunzătoare conform alin. (1), (2) şi (3) se păstrează în statul membru şi se pun la dispoziţia Comisiei în decurs de şase luni de la recepţionarea cererii în acest scop.

 

5. Principiile directoare pentru supravegherea prevăzută la alin. (1), (2) şi (3) se pot fixa conform procedurii prevăzute la art. 18.

 

Articolul 16

 

Fără să aducă atingere punerii în aplicare a Directivei Consiliului 90/313/CEE din 7 iunie 1990 privind libertatea de acces la informaţie în domeniul mediului, statele membre asigură publicarea la fiecare doi ani de către autorităţile şi organismele în cauză a unui raport de situaţie privind evacuarea apelor urbane reziduale şi a nămolurilor din sectorul lor. Statele membre trimit aceste rapoarte Comisiei, imediat după publicarea lor.

 

Articolul 17

 

1. Statele membre stabilesc, cel târziu la 31 decembrie 1993, un program de punere în aplicare a prezentei directive.

 

2. Statele membre aduc la cunoştinţa Comisiei informaţiile privind programul, cel târziu la 30 iunie 1994.

 

3. Dacă este cazul, statele membre transmit la Comisie la fiecare doi ani o actualizare a informaţiilor prevăzute la alin. (2), cel târziu la 30 iunie.

 

4. Metodele şi modelele de prezentare care trebuie adoptate pentru rapoartele privind programele naţionale se determină conform procedurii prevăzute la art. 18. Orice modificare a acestor metode şi modele de prezentare se adoptă conform aceleiaşi proceduri.

 

5. Comisia efectuează la fiecare doi ani o examinare şi o evaluare a informaţiilor pe care le-a primit în conformitate cu alin. (2) şi (3) şi publică un raport în acest sens.

 

Articolul 18

 

1. Comisia este sprijinită de un comitet alcătuit din reprezentanţii statelor membre şi prezidat de un reprezentant al Comisiei.

 

2. Reprezentantul Comisiei înaintează comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate. Comitetul îşi dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care preşedintele îl poate stabili în funcţie de urgenţa subiectului în cauză. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută la art. 148 alin. (2) din Tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. În cadrul comitetului, voturile reprezentanţilor statelor membre respectă ponderea prevăzută la articolul menţionat anterior. Preşedintele nu are drept de vot.

 

(a) Comisia adoptă măsurile preconizate, dacă acestea corespund avizului comitetului.

 

(b) Dacă măsurile preconizate nu corespund avizului comitetului sau în absenţa avizului, Comisia înaintează Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată.

 

Dacă, la expirarea unei perioade de trei luni de la data înaintării la Consiliu, acesta nu se pronunţă, măsurile propuse sunt adoptate de Comisie, cu excepţia cazului în care Consiliul se pronunţă împotriva acestor măsuri cu majoritate simplă.

 

Articolul 19

 

1. Statele membre pun în aplicare legile, reglementările şi dispoziţiile administrative necesare în conformitate cu prezenta directivă, cel târziu la 30 iunie 1993. Statele membre informează imediat Comisia în această privinţă.

 

2. În momentul adoptării de către statele membre, aceste măsuri trebuie să conţină o referire la prezenta directivă sau să fie însoţite de o astfel de referire cu ocazia publicării lor oficiale. Metodele prin care se face o astfel de referire sunt hotărâte de către statele membre.

 

3. Statele membre aduc la cunoştinţa Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern pe care la adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

 

Articolul 20

 

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

 

 

Adoptată la Bruxelles, 21 mai 1991.

 

Pentru Consiliu

Preşedintele

R. STEICHEN

 

 

 

 

 

ANEXA I

DISPOZIŢII PRIVIND APELE URBANE REZIDUALE

 

A. Sisteme de colectare

 

Sistemele de colectare ţin cont de dispoziţiile din domeniul tratării apelor uzate.

 

Conceperea, construirea şi întreţinerea sistemelor de colectare se întreprind pe baza cunoştinţelor tehnice cele mai avansate, fără a atrage costuri excesive, în special în ceea ce priveşte:

 

- volumul şi caracteristicile apelor urbane reziduale,

 

- prevenirea scurgerilor,

 

- limitarea poluării apelor receptoare care rezultă din supraîncărcarea cu apă în urma furtunilor.

 

B. Evacuările din staţiile de epurare a apelor urbane reziduale în apele receptoare

 

1. Staţiile de epurare a apelor uzate sunt concepute sau modificate astfel încât probele reprezentative din apele uzate care intră şi efluenţii trataţi să se poată obţine înaintea evacuării în apele receptoare.

 

2. Evacuările provenite din staţiile de epurare a apelor urbane reziduale, tratate în conformitate cu art. 4 şi 5 din prezenta directivă corespund dispoziţiilor din tabelul 1.

 

3. Evacuările staţiilor de epurare a apelor urbane reziduale în zonele sensibile predispuse la eutrofizare, ca cele identificate în anexa II pct. A lit. (a), corespund, în afară de aceasta, dispoziţiilor care figurează în tabelul 2 din prezenta anexă.

 

4. Dacă este cazul, pentru a garanta că apele receptoare corespund oricărei alte directive din domeniu, se aplică dispoziţii mai riguroase ca cele care figurează în tabelele 1 şi/sau 2.

 

5. Punctele de evacuare a apelor urbane reziduale se aleg, în măsura posibilului, astfel încât să reducă la minimum efectele asupra apelor receptoare.

 

C. Apele industriale uzate

 

Apele uzate industriale care pătrund în sistemele de colectare şi staţiile de epurare a apelor urbane reziduale sunt supuse unui tratament prealabil necesar pentru:

 

- protejarea sănătăţii personalului care lucrează în sistemele de colectare şi în staţiile de epurare,

 

- a garanta că sistemele de colectare, staţiile de epurare a apelor uzate şi echipamentele conexe nu sunt deteriorate,

 

- a garanta că funcţionarea staţiei de epurare a apelor uzate şi tratarea nămolurilor nu întâmpină dificultăţi,

 

- a garanta că evacuările staţiilor de epurare nu degradează mediul sau nu împiedică apele receptoare să corespundă altor directive comunitare,

 

- asigurarea evacuării nămolurilor conform normelor de securitate, într-un mod acceptabil pentru mediu.

 

D. Metode de referinţă pentru urmărirea şi evaluarea rezultatelor

 

1. Statele membre asigură aplicarea unei metode de supraveghere care corespunde cel puţin cerinţelor descrise mai jos.

 

Se pot folosi alte metode decât cele prevăzute la pct. (2), (3) şi (4), cu condiţia să se poată dovedi că acestea permit obţinerea unor rezultate echivalente.

 

Statele membre înaintează Comisiei toate informaţiile corespunzătoare privind metodele aplicate. Dacă estimează că nu se îndeplinesc condiţiile prevăzute la pct. (2), (3) şi (4), Comisia înaintează la Consiliu o propunere corespunzătoare în această privinţă.

 

2. Pe o perioadă de 24 de ore se prelevează probe, proporţional cu debitul sau la intervale regulate, într-un punct bine determinat la ieşirea din şi, dacă este necesar, la intrarea în staţia de epurare, pentru a se verifica dacă se respectă dispoziţiile prezentei directive în domeniul evacuărilor de ape uzate.

 

Se vor aplica practici internaţionale de laborator corecte, pentru a reduce la minimum degradarea probelor între momentul colectării şi cel al analizei.

 

3. Numărul minim de probe care trebuie prelevate la intervale regulate în cursul unui an întreg se fixează în funcţie de mărimea staţiei de epurare:

 

- EP cuprins între 2 000 şi 9 999:

12 probe în cursul primului an

 

4 probe în anii următori dacă se poate demonstra că apele respectă dispoziţiile prezentei directive în timpul primului an; dacă unul dintre cele 4 probe nu corespunde normelor, anul următor se vor preleva 12 probe.

- EP cuprins între 10 000 şi 49 999:

12 probe

- EP de 50 000 sau mai mult:

24 probe

 

4. Se consideră că apele uzate tratate respectă valorile fixate pentru diferiţi parametri dacă, pentru fiecare parametru în parte, eşantioanele prelevate arată că se respectă valorile corespunzătoare, în funcţie de următoarele dispoziţii:

 

(a) pentru parametrii care figurează în tabelul 1 şi la art. 2 pct. (7), numărul maxim de probe care pot să nu corespundă valorilor de concentraţie şi/sau procentelor de reducere indicate în tabelul 1 şi la art. 2 pct. (7) este precizat în tabelul 3;

 

(b) pentru parametrii care figurează în tabelul 1 şi care sunt exprimaţi în valori de concentraţie, numărul maxim de probe prelevate în condiţii de exploatare normale nu trebuie să se abată cu mai mult de 100% de valorile parametrilor. Pentru valorile de concentraţie care se raportează la totalul de materii solide în suspensie, abaterea poate merge până la 150%;

 

(c) pentru parametrii care figurează în tabelul 2, media anuală a probelor trebuie să respecte valorile corespunzătoare, pentru fiecare parametru.

 

5. Pentru calitatea apei luată în considerare, nu se ţine cont de valorile extreme, dacă acestea se datorează unor circumstanţe excepţionale, cum ar fi precipitaţiile puternice.

 

Tabelul 1:Dispoziţii privind evacuarea apelor urbane reziduale din staţii de epurare în conformitate cu dispoziţiile art. 4 şi 5 din prezenta directivă. Se va aplica valoarea concentraţiei sau procentul de reducere.

 

Parametri

Concentraţie

Procent minim de reducere1

Metodă de măsurare de referinţă

Cerere biochimică de oxigen (CBO5 la 20ºC) fără nitrificare2

25 mg/l O2

70-90

 

 

 

40 conform art. 4 alin. (2)

Probă omogenizată, nefiltrată, nedecantată. Determinare a oxigenului dizolvat înainte şi după o incubare de 5 zile la 20ºC ± 1ºC, în întuneric complet. Adaos de inhibator de nitrificare.

Cerere chimică de oxigen (CCO)

125 mg/l O2

75

Probă omogenizată, nefiltrată, nedecantată. Bicromat de potasiu.

Totalul materiilor solide în suspensie

35 mg/l3

 

35 conform art. 4 alin. (2)

(mai mult de 10 000 EP)

 

 

60 conform art. 4 alin. (2)

(de la 2 000 la 10 000 EP)

903

 

90 conform art. 4 alin. (2)

(mai mult de 10 000 EP)

 

 

70 conform art. 4 alin. (2)

(de la 2 000 la 10 000 EP)

- Filtrarea unei probe reprezentative pe o membrană de 0,45 µm, uscare la 105ºC şi cântărire.

 

- Centrifugarea unei probe reprezentative (timp de cel puţin 5 minute, cu accelerare medie de 2 800 – 3 200 g), uscare la 105ºC, cântărire.

1 Reducere în raport cu valorile la intrare.

2 Acest parametru se poate înlocui cu un altul: carbon organic total (COT) sau cerere totală de oxigen (CTO), dacă se poate stabili o relaţie între CBO5 şi parametrul înlocuitor.

3 Această cerinţă este facultativă.

 

Analizele privind evacuările care provin din staţiile de epurare a apei trebuie efectuate pe probe filtrate; totuşi, concentraţia totalului de materii solide în suspensie în probele de apă nefiltrată nu trebuie să depăşească 150 mg/l.

 

Tabelul 2: Dispoziţii privind evacuările care provin din staţiile de epurare a apelor urbane reziduale şi efectuate în zone sensibile predispuse la eutrofizare, precum cele identificate în anexa II pct. A lit. (a). Se va aplica un singur parametru sau doi, în funcţie de condiţiile locale. Se vor aplica valoarea concentraţiei sau procentul de reducere.

 

Parametri

Concentraţie

Procent minim de reducere1

Metodă de măsurare de referinţă

Fosfor total

2 mg/l P

(EP cuprins între 10 000 şi 100 000)

 

1 mg/l P

(EP mai mare de 100 000)

80

Spectrofotometrie de absorbţie moleculară

Azot total2

15 mg/l N

(EP cuprins între 10 000 şi 100 000)

 

10 mg/l N

(EP mai mare de 100 000)3

70-80

Spectrofotometrie de absorbţie moleculară

1 Reducere în raport cu valorile la intrare.

2 Azot total reprezintă totalul de azot obţinut prin metoda Kjeldahl (azot organic + NH1), de azot conţinut în nitraţi (NO4) şi de azot conţinut în nitriţi (NO2).

3 Altă posibilitate: media zilnică nu trebuie să depăşească 20 mg/l N. Această cerinţă se referă la o temperatură a apei de cel puţin 12ºC pe timpul funcţionării reactorului biologic al staţiei de epurare. Condiţia privind temperatura ar putea fi înlocuită printr-o limitare a timpului de funcţionare, ţinându-se cont de condiţiile climatice regionale. Această posibilitate nu este accesibilă decât dacă se îndeplinesc condiţiile prevăzute la pct. D.1 din prezenta anexă.

 

Tabelul 3

 

Număr de probe prelevate în decursul unui anumit an

Număr maxim de probe putând să nu fie conforme

4-7

8-16

17-28

29-40

41-53

54-67

68-81

82-95

96-110

111-125

126-140

141-155

156-171

172-187

188-203

204-219

220-235

236-251

252-268

269-284

285-300

301-317

318-334

335-350

351-365

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

 

ANEXA II

CRITERII DE IDENTIFICARE A ZONELOR SENSIBILE ŞI MAI PUŢIN SENSIBILE

 

A. Zone sensibile

 

O masă de apă trebuie identificată ca zonă sensibilă dacă aparţine uneia din următoarele grupe:

 

(a) Lacuri naturale cu apă dulce, alte mase de apă dulce, estuare şi ape de coastă, despre care s-a stabilit că sunt eutrofe sau ar putea deveni în curând eutrofe, dacă nu se iau măsuri de protecţie.

 

Se poate ţine cont de următoarele aspecte în cursul examinării elementelor nutritive care trebuie reduse de un tratament complementar:

 

(i) lacuri şi cursuri de apă care se varsă în lacuri/bazine de acumulare/golfuri închise unde s-a constatat că schimbul de apă este slab, ceea ce poate genera un fenomen de acumulare. Este necesar să se prevadă o eliminare a fosforului din aceste zone, numai dacă nu se poate demonstra că această eliminare nu va avea efect asupra eutrofizării. Se poate de asemenea preconiza eliminarea azotului în cazul evacuărilor care provin de la marile aglomerări;

 

(ii) estuare, golfuri şi alte ape de coastă unde s-a constatat că schimbul de apă este slab, sau care primesc mari cantităţi de elemente nutritive. Evacuările care provin din micile aglomerări au mică importanţă în aceste zone, dar, în ceea ce priveşte marile aglomerări, trebuie prevăzută eliminarea fosforului şi/sau azotului, numai dacă nu se demonstrează că această eliminare rămâne fără efect asupra nivelului de eutrofizare.

 

(b) Ape dulci de suprafaţă destinate captării apei potabile şi care ar putea conţine o concentraţie de nitraţi superioară celei prevăzute de dispoziţiile Directivei Consiliului 75/440/CEE din 16 iunie 1975 privind cerinţele calitative pentru apele de suprafaţă destinate preparării de apă potabilă în statele membre, dacă nu se iau măsuri în acest sens.

 

(c) Zonele pentru care este necesară o tratare complementară celei prevăzute la art. 4 din prezenta directivă pentru a respecta directivele Consiliului.

 

B. Zone mai puţin sensibile

 

O masă sau o zonă de apă marină poate fi identificată ca zonă mai puţin sensibilă dacă evacuarea de ape uzate nu degradează mediul având în vedere morfologia, hidrologia sau condiţiile hidraulice specifice zonei respective.

 

În cursul identificării zonelor mai puţin sensibile, statele membre ţin cont de faptul că încărcătura evacuată riscă să fie transferată spre zonele adiacente unde aceasta ar putea altera mediul. Statele membre recunosc prezenţa zonelor sensibile din afara jurisdicţiei lor naţionale.

 

Se ţine cont de următoarele elemente în cursul identificării zonelor mai puţin sensibile:

 

golfuri deschise, estuare şi alte ape de coastă cu un schimb bun de apă şi fără risc de eutrofizare sau de pierdere de oxigen, sau despre care se consideră că este puţin probabil să devină eutrofe sau să sufere o pierdere de oxigen în urma evacuării apelor urbane reziduale.

 

ANEXA III

SECTOARE INDUSTRIALE

 

1.                  Prelucrarea laptelui.

 

2.                  Fabricarea de produse pe bază de fructe şi legume.

 

3.                  Fabricarea şi îmbutelierea băuturilor nealcoolice.

 

4.                  Prelucrarea cartofilor.

 

5.                  Industria cărnii.

 

6.                  Fabricarea berii.

 

7.                  Producerea alcoolului şi a băuturilor alcoolice.

 

8.                  Fabricarea de alimente destinate animalelor pe baza unor produse vegetale.

 

9.                  Fabricarea de gelatină şi lipici din piei şi oase.

 

10.              Fabricarea malţului.

 

11.              Industria de prelucrare a peştelui.

Titlul Proiectului:
WIMS-Investment supporting the information system and database for water management

Proiect Phare Numărul:
EuropeAid/122966
/D/SUP/RO
Contract no:
RO/2005/017-553.03.03.03.01