Versiune Romana      Versiune Engleza     
Acasă
Starea Apelor
Dispecerat
Proiecte
Anunturi
Informatii utile
ANAR
Contact
Comunicate de presa
ZIUA MONDIALA A APEI
Masuri de preventie impotriva bolilor respiratorii
  
Se începe căutarea
 

DIRECTIVA CONSILIULUI din 12 iunie 1986

Consultarea publicului
Planuri de apărare împotriva inundaţiilor
Produse Informaţionale
Proiect Pista de cicloturism pe Bega
Raportare Semestriala Ape Uzate
 
DIRECTIVA CONSILIULUI

din 12 iunie 1986

privind valorile limită şi obiectivele de calitate pentru evacuările de anumite substanţe

periculoase incluse în Lista I din anexa la Directiva 76/464/CEE

(86/280/CEE)

 

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 100

şi 235,

având în vedere Directiva Consiliului 76/464/CEE din 4 mai 1976 privind poluarea cauzată de

anumite substanţe periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunităţii1, în special art. 6,

având în vedere propunerea Comisiei2,

având în vedere avizul Parlamentului European3,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social4,

întrucât, pentru a proteja mediul acvatic al Comunităţii împotriva poluării cu anumite

substanţe periculoase, art. 3 din Directiva 76/476CEE introduce un sistem de autorizare

prealabilă prin care se stabilesc standardele de emisie pentru evacuările de substanţe incluse în

Lista I din anexa la respectiva directivă; întrucât art. 6 din directiva menţionată anterior

prevede stabilirea de valori limită pentru asemenea standarde de emisie şi obiective de calitate

pentru mediul acvatic afectat de evacuările de asemenea substanţe;

întrucât statele membre trebuie să aplice valorile limită, cu excepţia cazurilor în care pot

folosi obiective de calitate;

întrucât substanţele periculoase prevăzute de prezenta directivă au fost alese în principal pe

baza criteriilor adoptate prin Directiva 76/464/CEE;

întrucât, deoarece poluarea provocată de evacuarea acestor substanţe în mediul acvatic este

provocată de un număr mare de industrii, trebuie stabilite valori limită speciale pentru

evacuări în funcţie de tipul de industrie şi trebuie stabilite obiective de calitate pentru mediul

acvatic în care sunt evacuate aceste substanţe;

întrucât scopul valorilor limită şi al obiectivelor de calitate este de a elimina poluarea

diferitelor părţi ale mediului acvatic care ar putea fi afectate de evacuările de astfel de

substanţe;

1 JO L 129, 18.05.1976, p. 23.

2 JO C 70, 18.03.1985, p. 15.

3 JO C 120, 20.05.1986.

4 JO C 188, 29.07.1985, p. 19.

întrucât asemenea valori limită şi obiective de calitate trebuie stabilite în acest scop şi nu în

vederea instituirii unor reguli care să ţină de domeniul protecţiei consumatorului sau de

comercializarea produselor din mediul acvatic;

întrucât, pentru a li se permite statelor membre să demonstreze faptul că obiectivele de calitate

sunt îndeplinite, trebuie să se prevadă raportarea către Comisie a fiecărui obiectiv de calitate

selectat şi pus în practică;

întrucât statele membre trebuie să se asigure de faptul că măsurile adoptate în temeiul

prezentei directive nu au ca efect intensificarea poluării solului sau a aerului;

întrucât, în plus, pentru punerea eficientă în practică a prezentei directive, trebuie stabilite

prevederi asupra monitorizării de către statele membre a mediului acvatic afectat de

evacuările de substanţe respective; întrucât autoritatea care trebuie să efectueze această

monitorizare nu este prevăzută de Directiva 76/464/CEE; întrucât, deoarece autoritatea de

acţiune nu a fost prevăzută în Tratat, trebuie invocat art. 235;

întrucât, în cazul unor surse semnificative de poluare cu aceste substanţe, altele decât sursele

care intră sub incidenţa valorilor limită comunitare sau a standardelor naţionale de emisie,

trebuie create programe specifice pentru eliminarea poluării; întrucât competenţele necesare

în acest scop nu au fost prevăzute în Directiva 76/464/CEE; întrucât, deoarece competenţele

specifice nu au fost prevăzute în Tratatul CEE, trebuie invocat art. 235;

întrucât apele subterane pot fi excluse din domeniul de aplicare a prezentei directive, deoarece

sunt reglementate de Directiva 80/68/CEE1;

întrucât, în scopul punerii eficiente în practică a prezentei directive, Comisia trebuie să

înainteze Consiliului, la fiecare cinci ani, o evaluare comparativă a punerii acesteia în aplicare

de către statele membre;

întrucât prezenta directivă va trebui modificată şi completată, pe baza unor propuneri din

partea Comisiei, conform evoluţiei cunoştinţelor ştiinţifice legate în principal de toxicitatea,

persistenţa şi acumularea substanţelor prevăzute în organisme vii şi în sedimente, sau în

eventualitatea unui progres al celor mai bune mijloace tehnice disponibile; întrucât este

necesar, în acest scop, să se prevadă completarea prezentei directive în privinţa măsurilor

referitoare la alte substanţe periculoase şi modificarea şi completarea conţinutului anexelor,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

1. Prezenta directivă:

- stabileşte, în temeiul art. 6 alin. (1) din Directiva 76/464/CEE, valorile limită pentru

standardele de emisie pentru substanţele prevăzute la art. 2 lit. (a) la evacuările din instalaţii

industriale, conform definiţiei de la art. 2 lit. (e) din prezenta directivă,

- stabileşte, în temeiul art. 6 alin. (2) din Directiva 76/464/CEE, obiectivele de calitate

pentru substanţele prevăzute la art. 2 lit. (a) din prezenta directivă pentru mediul acvatic,

1 JO L 20, 26.01.1980, p. 43.

- stabileşte, în temeiul art. 6 alin. (4) din Directiva 76/464/CEE, termenele în la care

trebuie respectate condiţiile prevăzute în autorizaţiile acordate de către autorităţile competente

ale statelor membre în privinţa evacuărilor existente,

- stabileşte, în temeiul art. 12 alin. (1) din Directiva 76/464/CEE, metodele de măsurare

de referinţă care permit determinarea conţinutului de substanţe prevăzute la art. 2 lit. (a) din

prezenta directivă în evacuări şi în mediul acvatic,

- stabileşte, în temeiul art. 6 alin. (3) din Directiva 76/464/CEE, o procedură de

monitorizare,

- solicită statelor membre să coopereze în cazul unor evacuări care afectează apele mai

multor state membre,

- solicită statelor membre să elaboreze programe pentru evitarea sau eliminarea poluării

care rezultă din sursele prevăzute la art. 5,

- stabileşte, în anexa I, un set de dispoziţii generale aplicabile tuturor substanţelor

prevăzute la art. 2 lit. (a) şi legate, în special, de valorile limită pentru standardele de emisie

(rubrica A), de obiectivele de calitate (rubrica B) şi de metodele de măsurare de referinţă

(rubrica C),

- stabileşte, în anexa II, un set de dispoziţii generale care detaliază şi completează

respectivele rubrici în privinţa unor substanţe individuale.

2. Prezenta directivă se aplică apelor menţionate la art. 1 din Directiva 76/464/CEE, cu

excepţia apelor subterane.

Articolul 2

În sensul prezentei directive:

(a) „substanţe” reprezintă:

acele substanţe periculoase, aparţinând familiilor şi grupelor de substanţe figurând pe Lista I

din anexa la Directiva 76/464/CEE, precizate în anexa II la prezenta directivă;

(b) „valori limită” reprezintă:

valorile precizate în anexa II, rubrica A, în privinţa substanţelor menţionate la lit. (a);

(c) „obiective de calitate” reprezintă:

cerinţele precizate în anexa II, rubrica B, în privinţa substanţelor menţionate la lit. (a);

(d) „manipularea substanţelor” reprezintă:

orice proces industrial care presupune producerea, procesarea sau utilizarea substanţelor

menţionate la lit. (a) sau orice alte procese industriale în cadrul cărora prezenţa acestor

substanţe este inerentă:

(e) „instalaţie industrială” reprezintă:

o instalaţie în care sunt manipulate substanţele menţionate la lit. (a) sau orice alte substanţe

care le conţin;

(f) „instalaţie existentă” reprezintă:

o instalaţie industrială care este operaţională la 12 luni după data notificării prezentei directive

sau, dacă este cazul, la 12 luni de la data notificării oricărei directive prin care aceasta este

modificată şi completată şi care se referă la asemenea instalaţii;

(g) „instalaţie nouă” reprezintă:

- o instalaţie industrială care devine operaţională după mai mult de 12 luni de la data

notificării prezentei directive sau, dacă este cazul, la 12 luni de la data notificării oricărei

directive prin care aceasta este modificată şi completată şi care se referă la asemenea

instalaţii,

- o instalaţie industrială existentă a cărei capacitate de manipulare a substanţelor este

considerabil mărită după mai mult de 12 luni de la data notificării prezentei directive sau,

dacă este cazul, la 12 luni de la data notificării oricărei directive prin care aceasta este

modificată şi completată şi care se referă la asemenea instalaţii.

Articolul 3

1. Valorile limită, termenele în care acestea trebuie respectate şi procedurile de

monitorizare a evacuărilor sunt prevăzute în anexe, la rubrica A.

2. Valorile limită se aplică în mod normal în punctul unde apele reziduale care conţin

substanţele menţionate la art. 2 lit. (a) părăsesc instalaţia industrială.

Dacă se consideră că în cazul anumitor substanţe este necesar să se prevadă alte puncte în care

să se aplice valorile limită, aceste puncte sunt menţionate în anexa II.

Dacă apele reziduale care conţin aceste substanţe sunt tratate în afara instalaţiei industriale,

într-o uzină de tratare destinată evacuării acestora, statul membru poate permite ca valorile

limită să se aplice în punctul în care apele reziduale părăsesc uzina de tratare.

3. Autorizaţiile menţionate la art. 3 din Directiva 76/464/CEE trebuie să conţină

dispoziţii la fel de stricte ca şi cele stabilite la rubrica A din anexele la prezenta directivă, cu

excepţia cazurilor în care un stat membru respectă prevederile art. 6 alin. (3) din Directiva

76/464/CEE pe baza rubricii B din anexele la prezenta directivă.

Autorizaţiile se revizuiesc cel puţin o dată la fiecare patru ani.

4. Fără a se aduce atingere obligaţiilor care decurg din alin. (1), (2) şi (3) şi din Directiva

76/464/CEE, statele membre pot acorda autorizaţii pentru instalaţii noi numai dacă acele

instalaţii aplică standarde care corespund celor mai bune mijloace tehnice disponibile atunci

când acest lucru este necesar pentru eliminarea poluării conform art. 2 din directiva

menţionată sau pentru prevenirea denaturării concurenţei.

Indiferent de metoda adoptată, în cazurile în care, din motive tehnice, măsurările anticipate nu

corespund celor mai bune mijloace tehnice disponibile, statul membru furnizează Comisiei,

anterior oricărei autorizări, dovezi în sprijinul acestor motive.

Comisia transmite imediat dovezile respective celorlalte state membre şi trimite tuturor

statelor membre un raport, cât mai repede posibil, prezentându-şi avizul asupra derogării

menţionate la al doilea paragraf. Dacă este necesar, înaintează în acelaşi timp şi propuneri

adecvate Consiliului.

5. Metoda analitică de referinţă care va fi folosită pentru determinarea prezenţei

substanţelor menţionate la art. 2 lit. (a) este descrisă la rubrica C din anexa II. Se pot folosi şi

alte metode, cu condiţia ca limitele de detectare, precizia şi acurateţea acestor metode să fie

cel puţin la fel de bune ca şi cele prevăzute la rubrica C din anexa II.

6. Statele membre urmăresc să se asigure de faptul că măsurile adoptate în temeiul

prezentei directive nu au ca efect intensificarea poluării cu aceste substanţe a altor medii, în

special a solului sau a aerului.

Articolul 4

Statele membre sunt responsabile pentru monitorizarea mediului acvatic afectat de evacuările

din instalaţii industriale şi din alte surse de evacuări considerabile.

În cazul evacuărilor care afectează apele mai multor state membre, statele membre respective

cooperează pentru a-şi armoniza procedurile de monitorizare.

Articolul 5

1. Pentru substanţele menţionate separat în anexa II, statele membre elaborează programe

speciale pentru evitarea sau eliminarea poluării din surse semnificative de asemenea substanţe

(inclusiv surse multiple şi difuze) altele decât sursele de evacuări supuse reglementărilor

comunitare în materie de valori limită sau standardelor naţionale de emisie.

2. Programele trebuie să cuprindă cele mai adecvate măsuri şi tehnici de înlocuire, reţinere

şi/sau reciclare a substanţelor menţionate la alin. (1).

3. Programele specifice trebuie puse în practică la nu mai târziu de cinci ani de la data

notificării directivei privind în mod expres substanţele în cauză.

Articolul 6

1. Comisia realizează o evaluare comparativă a punerii în aplicare a prezentei directive

de către statele membre, pe baza informaţiilor solicitate de Comisie de la statele membre, în

temeiul art. 13 din Directiva 76/464/CEE, în fiecare caz în parte. Informaţiile respective

trebuie să cuprindă în special:

- detalii asupra autorizaţiilor prin care sunt prevăzute standarde de emisie pentru

evacuările de substanţe,

- inventarul substanţelor evacuate în apele menţionate la art. 1 alin. (2),

- respectarea fie a valorilor limită, fie a obiectivelor de calitate prevăzute la rubricile A

şi B din anexa II,

- rezultatele monitorizării, menţionate la art. 4, a zonei din mediul acvatic afectată de

evacuări,

- programele de eliminare specifice menţionate la art. 5.

2. Comisia înaintează Consiliului evaluarea comparativă menţionată la alin. (1) la fiecare

cinci ani, prima dată după patru ani de la notificarea prezentei directive.

3. În cazul în care se face o descoperire ştiinţifică legată în principal de toxicitatea, persistenţa

şi acumularea substanţelor menţionate la art. 2 lit. (a) în organisme vii şi sedimente, sau în

eventualitatea unui progres al celor mai bune mijloace tehnice disponibile, Comisia trebuie să

înainteze Consiliului propuneri adecvate pentru a face valorile limită şi obiectivele de calitate

mai stricte, dacă este cazul, sau pentru a stabili noi valori limită şi obiective de calitate

suplimentare.

Articolul 7

1. Statele membre pun în aplicare măsurile necesare, în conformitate cu prezenta directivă,

până la 1 ianuarie 1988. Statele membre informează imediat Comisia în această privinţă.

2. Statele membre aduc la cunoştinţa Comisiei, imediat după adoptare, textele dispoziţiilor de

drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 8

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 12 iunie 1986.

Pentru Consiliu

Preşedintele

P. WINSEMIUS

ANEXA I

DISPOZIŢII GENERALE

Anexa este împărţită în trei rubrici prin care sunt stabilite dispoziţiile generale aplicabile

tuturor substanţelor respective:

- A: valorile limită pentru standardele de emisie,

- B: obiectivele de calitate,

- C: metodele de măsurare de referinţă.

Dispoziţiile generale sunt amplificate şi completate în anexa II printr-o serie de dispoziţii

specifice aplicabile substanţelor individuale.

RUBRICA A

Valorile limită, termenele până la care acestea trebuie respectate şi procedurile de

monitorizare a evacuărilor

1. Valorile limită şi termenele până când acestea trebuie respectate sunt prevăzute în

anexa II, rubrica A, pentru diferitele tipuri de instalaţii industriale.

2. Cantităţile de substanţe evacuate sunt exprimate în cantitate de substanţe produse,

prelucrate sau utilizate de instalaţia industrială în aceeaşi perioadă sau, conform art. 6 alin. (1)

din Directiva 76/464/CEE, printr-un alt parametru specific activităţii respective.

3. Valorile limită pentru instalaţii industriale care evacuează substanţele menţionate la

art. 2 lit. (a) şi care nu apar la rubrica A din anexa II vor fi stabilite, dacă este necesar, de către

Consiliu, într-o etapă ulterioară. Până atunci, statele membre vor stabili, în mod independent,

conform Directivei 76/464/CEE, standarde de emisie pentru evacuările de astfel de substanţe.

Aceste standarde trebuie să ia în considerare cele mai bune mijloace tehnice disponibile şi nu

trebuie să fie mai puţin stricte decât valorile limită comparabile cele mai apropiate prevăzute

la rubrica A din anexa II.

Acest paragraf se aplică şi în cazurile în care o instalaţie industrială desfăşoară activităţi

diferite de cele prevăzute la rubrica A din anexa II şi este posibil ca aceasta să reprezinte o

sursă de evacuări de substanţe menţionate la art. 2 lit. (a).

4. Valorile limită exprimate în concentraţii care, în principiu, nu trebuie depăşite, sunt

prevăzute în anexa II, rubrica A, în funcţie de instalaţiile industriale. Valorile limită exprimate

în concentraţii maxime nu pot în nici un caz, atunci când nu constituie singurele valori

aplicabile, să fie mai mari decât valorile limită exprimate ca greutate împărţite la cerinţele de

apă pe elementul caracteristic al activităţii poluante. Cu toate acestea, deoarece concentraţia

acestor substanţe în efluenţi depinde de volumul de apă respectiv, care diferă pentru diferite

procese şi instalaţii, în toate cazurile trebuie respectate valorile limită exprimate în greutate a

substanţelor evacuate, în funcţie de parametrii caracteristici ai activităţii prevăzute la rubrica

A din anexa II.

5. Trebuie instituită o procedură de monitorizare care să verifice dacă substanţele

menţionate la art. 2 lit. (a) sunt conforme cu standardele de emisie.

Respectiva procedură trebuie să asigure prelevarea şi măsurarea debitului evacuării şi a

cantităţii de substanţe manipulate sau, dacă este cazul, măsurarea parametrilor caracteristici ai

activităţii poluante, menţionaţi în anexa II, rubrica A.

În special în cazurile în care cantitatea de substanţe manipulate este imposibil de determinat,

procedura de monitorizare se poate baza pe cantitatea de substanţe care ar putea fi folosite,

având în vedere capacitatea de producţie pentru care s-a acordat autorizarea.

6. Se recoltează o probă reprezentativă din evacuare pe parcursul a 24 de ore. Cantitatea

de substanţe evacuate pe parcursul unei luni se calculează pe baza cantităţilor de substanţe

evacuate zilnic.

Cu toate acestea, în anexa II sunt prevăzute praguri cantitative pentru evacuarea de anumite

substanţe, praguri sub care statele membre pot aplica o procedură de monitorizare

simplificată.

7. Prelevarea şi măsurarea debitului, prevăzute la alin. (5), se efectuează în mod normal

în punctele în care se aplică valorile limită prevăzute la art. 3 alin. (2).

Cu toate acestea, dacă este necesar să se asigure conformarea acestor măsurări cu cerinţele de

la rubrica C din anexe, fiecare stat membru poate permite ca prelevarea şi măsurarea debitului

să se efectueze în alt punct decât cel în care se aplică valorile limită, cu condiţia ca:

- să fie luate în considerare în respectivele măsurări toate apele evacuate din instalaţie

care ar fi putut să fie poluate cu substanţele respective,

- să se arate prin controalele regulate că măsurările sunt în întregime reprezentative

pentru cantităţile evacuate în punctele de aplicare a valorilor limită sau că sunt întotdeauna

mai mari.

RUBRICA B

Obiective de calitate, termenele în care trebuie atinse acestea şi procedura pentru

respectarea lor

1. În cazul statelor membre care optează pentru excepţia menţionată la art. 6 alin. (3) din

Directiva 76/464/CEE, standardele de emisie pe care aceste state membre trebuie să le

stabilească şi să le aplice, în temeiul art. 5 din respectiva directivă, sunt stabilite astfel încât

obiectivele de calitate corespunzătoare sau obiectivele care decurg din cele stabilite în temeiul

alin. (2) şi (3) de mai jos să fie sau să urmeze a fi îndeplinite în zona afectată de evacuările de

substanţe menţionate la art. 2 lit. (a). Autoritatea competentă stabileşte zona afectată în fiecare

caz şi selectează dintre obiectivele de calitate stabilite în temeiul alin. (2) şi (3) acel sau acele

obiective pe care le consideră corespunzătoare, având în vedere modul în care se

intenţionează să se folosească zona afectată, ţinându-se cont şi de faptul că scopul prezentei

directive este acela de a elimina poluarea.

2. Obiectivele de calitate şi termenele în care trebuie atinse acestea pentru a elimina

poluarea, conform definiţiei din Directiva 76/464/CEE şi în temeiul art. 2 din respectiva

directivă, sunt stabilite la rubrica B din anexa II.

3. Cu excepţia cazurilor în care există alte precizări la rubrica B din anexa II, toate

concentraţiile menţionate ca obiective de calitate reprezintă media aritmetică a rezultatelor

obţinute pe parcursul unui an.

4. În cazurile în care, pentru apele dintr-o zonă, se aplică mai mult de un obiectiv de

calitate, calitatea apei trebuie să îndeplinească fiecare dintre respectivele obiective.

5. Pentru fiecare autorizaţie acordată în temeiul prezentei directive, autoritatea

competentă stabileşte regulile detaliate, procedurile de monitorizare şi termenul în care

trebuie atins obiectivul de calitate sau obiectivele de calitate respective.

6. Conform art. 6 alin. (3) din Directiva 76/464/CEE, statele membre raportează la

Comisie, pentru fiecare obiectiv de calitate selectat şi aplicat, următoarele informaţii:

- punctele de evacuare şi mijloacele de dispersie,

- zona în care este aplicat obiectivul de calitate,

- amplasamentul punctelor de prelevare,

- frecvenţa de prelevare,

- metodele de prelevare şi de măsurare,

- rezultatele obţinute.

7. Probele trebuie recoltate dintr-un punct care să fie suficient de aproape de punctul de

evacuare, astfel încât să fie reprezentativ pentru calitatea mediului acvatic în zona afectată de

evacuări, iar frecvenţa prelevării trebuie să fie suficientă pentru a indica orice modificări ale

mediului acvatic, având în vedere în special variaţiile naturale ale regimului hidrologic.

RUBRICA C

Metoda de măsurare de referinţă şi limita de detecţie

1. În contextul prezentei directive se aplică definiţia din Directiva Consiliului

79/869/CEE din 9 octombrie 1979 privind metodele de măsurare şi frecvenţa de prelevare şi

analiză a apelor de suprafaţă destinate obţinerii de apă potabilă în statele membre1.

2. Metodele de măsurare de referinţă care trebuie folosite pentru stabilirea concentraţiilor

substanţelor respective şi limita de detecţie pentru mediul respectiv sunt prevăzute la rubrica

C din anexa II.

3. Limita de detecţie, acurateţea şi precizia metodei pentru fiecare substanţă sunt

precizate la rubrica C din anexa II.

4. Măsurările debitului efluenţilor trebuie realizate cu o acurateţe de ± 20%.

ANEXA II

DISPOZIŢII SPECIALE

1. Pentru tetraclorura de carbon

2. Pentru DDT

3. Pentru pentaclorofenol

Numerotarea substanţelor din lista cuprinsă în prezenta anexă corespunde listei celor 129 de

substanţe din comunicarea transmisă de către Comisie Consiliului la 22 iunie 19822.

În cazul în care în viitor se vor include în prezenta anexă şi alte substanţe care nu figurează pe

lista mai sus menţionată, acestea vor fi numerotate în ordinea cronologică a includerii pe listă,

începând cu numărul 130.

I. Dispoziţii speciale cu privire la tetraclorura de carbon (nr. 13)3

1 JO L 271, 29.10.1979, p. 44.

2 JO C 176, 14.07.1982, p. 3.

3 Art. 5 se aplică în special utilizării de tetraclorură de carbon în spălătoriile industriale.

Nr. CAS 56-23-51

Rubrica A (13): Valori limită pentru standardele de emisie

Tipul instalaţiei Valori limită exprimate ca4

industriale2,3

Tipul valorii

medii greutate concentraţie

De respectat

începând cu

1. Producere de

tetraclorură de

carbon prin

perclorurare

Lunar

Zilnic

a) proces care implică

spălare: 40 g CCl4 per

tonă din totalul

capacităţii de producţie

de CCl4 şi percloretilenă

b) proces care nu

implică spălare: 2,5

g/tonă

a) proces care implică

spălare: 80 g/tonă

b) proces care nu implică

spălare: 5 g/tonă

1,5 mg/l

1,5 mg/l

3 mg/l

3 mg/l

01.01.1988

2. Producere de

clormetani prin

clorurarea

metanului

(inclusiv

generarea

electrolitică de

clor la înaltă

presiune) şi din

metanol

Lunar

Zilnic

10 g CCl4 per tonă de

capacitate totală de

producţie de clormetani

20 g/tonă

1,5 mg/l

3 mg/l

01.01.1988

3. Producere de

substanţe CFC5

Lunar

Zilnic

-

-

-

-

-

-

1 Număr CAS (Chemical Abstract Service).

2 Dintre instalaţiile industriale menţionate la rubrica A, punctul 3 din anexa I, se face referire în special la

instalaţiile care utilizează tetraclorura de carbon ca solvent.

3 Dacă evacuările anuale nu depăşesc 30 kg pe an, se poate introduce o procedură de monitorizare simplificată.

4 Având în vedere volatilitatea tetraclorurii de carbon şi pentru a se asigura respectarea prevederilor art. 3 alin.

(6), în cazul proceselor care implică agitarea în aer liber a efluenţilor care conţin tetraclorură de carbon, statele

membre solicită conformarea la valorile limită din amonte de instalaţia respectivă; statele membre asigură luarea

în calcul a tuturor apelor care ar putea fi poluate.

5 În prezent, nu se pot adopta valori limită pentru acest sector. Consiliul adoptă asemenea valori limită la o dată

ulterioară, la propunerea Comisiei.

Rubrica B (13): Obiective de calitate1

Mediul Obiectivul de calitate Unitatea de măsură De respectat începând

cu

Ape continentale

Ape de estuar

Ape maritime

teritoriale, altele decât

apele estuariene

Ape teritoriale

12

μg/l CCl4

01.01.1988

Rubrica C (13): Metoda de măsurare de referinţă

1. Metoda de măsurare de referinţă care trebuie folosită pentru determinarea prezenţei

tetraclorurii de carbon în efluenţi şi în apă este gaz-cromatografia.

Dacă nivelurile concentraţiei sunt mai mici de 0,5 mg/l, trebuie să se utilizeze un detector

sensibil, limita de detecţie2 fiind în acest caz de 0,1 μg/l. Pentru niveluri de concentraţie de

peste 0,5 mg/l, se acceptă o limită de determinare de 0,1 mg/l.

2. Acurateţea şi precizia metodei trebuie să fie de ± 50% la o concentraţie care reprezintă

de două ori mai mare decât valoarea limitei de determinare.

II. Dispoziţii speciale pentru DDT (nr. 46)3,4

Nr. CAS 50-29-35

STAGNARE: Concentraţia de DDT în mediul acvatic, sedimente şi/sau moluşte şi/sau

crustacee şi/sau peşti nu trebuie să crească în mod semnificativ în timp.

1 Fără a se aduce atingere prevederilor art. 6 alin. (3) din Directiva 76/464/CEE, în cazurile în care nu există nici

o dovadă care să indice existenţa unor probleme în îndeplinirea şi menţinerea permanentă a obiectivului de

calitate stabilit mai sus, se poate introduce o procedură de monitorizare simplificată.

2 „Limita de detecţie” în grame a unei substanţe date este cea mai mică cantitate care poate fi determinată

cantitativ într-o probă, pe baza unei metode de lucru dată, care poate fi diferită de zero.

3 Suma izomerilor 1,1,1-tricloro-2,2 bis (p-clorofenil) etan;

1,1,1-tricloro-2 (o-clorofenil)-2- (p-clorofenil) etan;

1,1,1-dicloro-2,2 bis (p-clorofenil) etilen; şi

1,1,1-dicloro-2,2 bis (p-clorofenil) etan

4 Art. 5 se aplică DDT-ului dacă se identifică alte surse decât cele menţionate în prezenta anexă.

5 Număr CAS (Chemical Abstract Service).

Rubrica A (46): Valori limită pentru standardele de emisie1,2

Valoare limită exprimată ca

Tipul instalaţiei

industriale3,4

Tipul valorii

medii

g/tonă de

substanţe

produse,

manipulate sau

utilizate

mg/l de apă

evacuată

De respectat

începând cu

Lunar 8 0,7 01.01.1988

Zilnic 16 1,3 01.01.1988

Lunar 4 0,2 01.01.1991

Producere de

DDT, inclusiv

producerea

acestor substanţe

în acelaşi loc

Zilnic 8 0,4 01.01.1991

Rubrica B (46): Obiective de calitate

Mediul Obiectivul de calitate Unitatea de măsură De respectat începând

cu

Ape continentale

Ape de estuar

Ape maritime

teritoriale, altele decât

apele estuariene

Ape teritoriale

10 pentru izomerul

para-para-DDT

25 pentru DDT total

μg/l

01.01.1988

Rubrica C (46):Metoda de măsurare de referinţă

1. Metoda de măsurare de referinţă care trebuie folosită pentru determinarea prezenţei DDTului

în efluenţi şi în mediul acvatic este gaz-cromatografia cu detector cu captură de electroni

după extragere cu un solvent adecvat. Limita de detecţie5 pentru DDT total este de

aproximativ 4 μg/l pentru mediul acvatic şi de 1 μg/l pentru efluenţi, în funcţie de numărul de

substanţe străine prezente în probă.

2. Metoda de referinţă care trebuie folosită pentru determinarea DDT-ului în sedimente şi în

organisme este gaz-cromatografia cu detector cu captură de electroni după pregătirea adecvată

a probelor. Limita de determinare este de 1 μg/kg.

3. Acurateţea şi precizia metodei trebuie să fie de ± 50% la o concentraţie care reprezintă de

două ori mai mare decât valoarea limitei de determinare.

II. Dispoziţii speciale pentru pentaclorofenol (nr. 102)6,1

1 În privinţa instalaţiilor noi, cele mai bune mijloace tehnice disponibile trebuie să facă deja posibilă prevederea

de standarde de emisie pentru DDT mai mici de 1 g/tonă de substanţe produse.

2 Pe baza experienţei dobândite din punerea în aplicare a prezentei directive, Comisia înaintează Consiliului, în

temeiul art. 6 alin. (3) din prezenta directivă, în timp util, propuneri destinate fixării unor valori limită mai stricte

care să intre în vigoare până în anul 1994.

3 Dintre instalaţiile industriale menţionate la rubrica A punctul 3 din anexa I, se face referire în special la

instalaţiile care produc DDT în alt loc decât amplasamentul de producţie şi la industria producătoare de dicofol.

4 Dacă evacuările anuale nu depăşesc 1 kg pe an, se poate introduce o procedură de monitorizare simplificată.

5 „Limita de determinare” în grame a unei substanţe date este cea mai mică cantitate care poate fi determinată

cantitativ într-o probă, pe baza unei metode de lucru dată, care poate fi diferită de zero.

6 Compusul chimic 2,3,4,5,6-pentacloro-1-hidroxibenzen şi sărurile acestuia.

Nr. CAS 87-86-52

STAGNARE: Concentraţia de pentaclorofenol în sedimente şi/sau moluşte şi/sau crustacee

şi/sau peşti nu trebuie să crească în mod semnificativ în timp.

Rubrica A (102): Valori limită pentru standardele de emisie

Valoare limită exprimată ca

Tipul instalaţiei

industriale3,4

Tipul valorii

medii

g/tonă de substanţe

produse/capacitate

de utilizare

mg/l de apă

evacuată

De respectat

începând cu

Lunar

25

1

01.01.1988

Producere de

pentaclorofenat

de sodiu prin

hidroliza

hexaclorbenzenului

Zilnic 50 2 01.01.1988

Rubrica B (102): Obiective de calitate

Mediul Obiectivul de calitate Unitatea de măsură De respectat începând

cu

Ape continentale

Ape de estuar

Ape maritime

teritoriale, altele decât

apele estuariene

Ape teritoriale

2

μg/l

01.01.1988

Rubrica C (102):Metoda de măsurare de referinţă

1. Metoda de măsurare de referinţă care trebuie folosită pentru determinarea prezenţei

pentaclorofenolului în efluenţi şi în mediul acvatic este cromatografia de lichide la presiune

înaltă sau gaz-cromatografia cu detector cu captură de electroni după extragere cu un solvent

adecvat. Limita de detecţie5 pentru DDT total este de 2 μg/l pentru efluenţi şi de 0,1 μg/l

pentru mediul acvatic.

2. Metoda de referinţă care trebuie folosită pentru determinarea pentaclorofenolului în

sedimente şi în organisme este cromatografia de lichide la presiune înaltă sau gazcromatografia

cu detector cu captură de electroni după pregătirea adecvată a probelor. Limita

de determinare este de 1 μg/kg.

1 Art. 5 se aplică pentaclorofenolului şi în special utilizării acestuia în tratarea lemnului.

2 Număr CAS (Chemical Abstract Service).

3 Dintre instalaţiile industriale menţionate la rubrica A punctul 3 din anexa I, se face referire în special la

instalaţiile care produc pentaclorofenat de sodiu prin saponificare şi la cele care produc pentaclorofenol prin

clorurare.

4 Dacă evacuările anuale nu depăşesc 3 kg pe an, se poate introduce o procedură de monitorizare simplificată.

5 „Limita de determinare” în xgrame a unei substanţe date este cea mai mică cantitate care poate fi determinată

cantitativ într-o probă, pe baza unei metode de lucru dată, care poate fi diferită de zero.

3. Acurateţea şi precizia metodei trebuie să fie de ± 50% la o concentraţie care reprezintă

de două ori mai mare decât valoarea limitei de determinare.

Titlul Proiectului:
WIMS-Investment supporting the information system and database for water management

Proiect Phare Numărul:
EuropeAid/122966
/D/SUP/RO
Contract no:
RO/2005/017-553.03.03.03.01