Salt la conținutul principal
Versiune Romana           Versiune Engleza          
Situaţia hidrologică în timp real
Hărți de hazard și risc
Situația hidrologică zilnică
Volume lacuri zilnice
Fenomene de iarnă
Proiect WATMAN
Anunt Watman
Proiecte de acte normative
Contact
Comunicate presa
  
Se începe căutarea
 

Istoric

Directiva Cadru Strategia pentru Mediu Marin 2008/56/CE
Mecanism Economic
Exploatarea lucrărilor hidrotehnice
Inspecţia apelor
Investiţii
Consultarea publicului
Revista "Hidrotehnica"
Revista presei
Galerie
Posturi-concurs

CUM A APĂRUT ȘI S-A DEZVOLTAT GOSPODĂRIREA APELOR?

 

Evoluţia gospodăririi apelor în România a fost influenţată de regimul hidrologic al resurselor de apă, caracterizate de o  variabilitate foarte mare în timp şi în spaţiu.

Încă din secolul al XVIII--lea, necesitatea măsurilor de apărare împotriva inundaţiilor a condus la construirea statiilor hidrologice, a digurilor şi acumulărilor nepermanente.

In secolul urmator, respectiv in anul 1898, apare o prima lege a apelor care prevedea ca principalele cursuri de ape, precum si apele marii, pana la distanta de "o bataie de tun de la tarm", apartin domeniului public.

În anul 1924, a fost adoptata "Legea regimurilor apelor". Pentru prima data, gospodarirea apelor este inclusa explicit in textul unei legi si este tratată, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, cum ar fi necesitatea luării în evidență a râurilor, dar și adoptarea unor măsuri de amenajare a cursurilor de apă.

Perioada 1924– 1974 este o etapă prielnică dezvoltării domeniului apelor. Primele încercări de concepere a unor lucrări hidrotehnice de ansamblu au fost proiecte întocmite cu mijloace proprii de diferiți ingineri români. În 1925,  sectorul de gospodărire a apelor este organizat pe bazine hidrografice.

În intervalul 1951 – 1960, se execută primele centrale hidroelectrice, cum ar fi: hidrocentrala Moroeni pe râul Ialomița (începută înainte de aprobarea Planului de Electrificare), hidrocentrala Sadu V pe râul Sadu, lângă Sibiu și hidrocentrala Bicaz de pe râul Bistrița. Totuși, programul era prea ambițios pentru posibilitățile tehnice și economice ale României din 1950. În 1954 au fost întrerupte lucrările la toate hidrocentralele care fuseseră începute, afară de cele trei menționate anterior. Amenajările respective au fost executate mai târziu, după 1960.

În 1956 a fost înființat Comitetul de Stat al Apelor (CSA), care a preluat sarcinile Direcției Generale Hidrometeorologice din cadrul Ministerului Transporturilor Navale și Aeriene. Era pentru prima oară când se crea în România un organ central care să se coordoneze toate problemele legate de ape. În anul 1959, Comitetul de Stat al Apelor a fost reorganizat, dându-i-se sarcini mai mari decât înainte, atât în domeniul planificării cât și în domeniul execuției. Dintre lucrările de gospodărire a apelor importante ale acestei perioade se pot cita barajul Strâmtori de pe râul Firiza, barajul Paltinul de pe râul Doftana, barajul Poiana Uzului de pe râul Uz, barajul Vidraru de pe râul Argeș, barajul Stânca-Costești de pe râul Prut și altele. Au început și diferite sisteme de gospodărire a apelor dintre se poate menționa sistemul de lacuri de acumulare din bazinul râului Bahlui pentru apărarea municipiului Iași.

În 1967, Comitetul de Stat al Apelor a fost desființat și activitatea de gospodărire a apelor a fost trecută în responsabilitatea Departamentului de Îmbunătățiri Funciare din cadrul Ministerului Agriculturii. Măsura a fost o greșeală, (care de altfel a fost repetată în 2003), deoarece organele de ape sunt apte de a soluționa problemele create de interesele, adeseori divergente, ale folosințelor de apă, numai dacă sunt independente de toate folosințele.

După inundațiile din 1970, mai exact în 1971, se reînființează Consiliul Național al Apelor (CNA). Consiliul Național al Apelor avea în subordine direcții ale apelor organizate pe bazine hidrografice, oficii de gospodărire a apelor, institute de cercetare, studii și proiectare, un trust de construcții-montaj, întreprinderi de dragaje pentru decolmatarea albiilor cursurilor de apă, licee de specialitate, precum și un oficiu de informare documentară pentru hidrotehnică. Coordonarea activității de gospodărire a apelor Dunării și teritoriului Dobrogei, inclusiv litoralul românesc al Mării Negre, se asigura direct de către Consiliul Național al Apelor.

În perioada 1971 – 1975, investițiile în lucrări de gospodărire a apelor erau proiectate și realizate în continuare de Departamentul pentru Îmbunătățiri Funciare, iar cele cu specific hidroenergetic de Ministerul Energiei Electrice, studiile de gospodărire a apelor și încadrarea în planurile de amenajare fiind asigurate de ICPGA. Ca urmare a inundațiilor din 1970 s-a pus un accent mai mare pe lucrările de combatere a inundațiilor, prin îndiguiri pe principalele râuri interioare printre care Someș, Crișuri, Mureș, Argeș. Ialomița, Bârlad și Prut. Pe lângă îndiguiri, în multe bazine, printre care cel al Târnavelor și bazinul Timiș-Bega s-au executat poldere de atenuare a viiturilor. De asemenea, au fost promovate o serie de acumulări sau incinte pentru combaterea inundațiilor pe Târnave, în bazinul râului Bârlad și în alte bazine. Au fost amplificate studiile de gospodărire a calității apelor. În acest domeniu s-au căutat metode de definire a debitelor minime din albii bazate de date mai științifice, în loc de a considera aceste debite egale cu debitele de etiaj, așa cum se făcuse în planurile de amenajare. Astfel a fost realizat întâi sistemul informațional al bazinului Mureșului Superior. urmat de cel al Argeșului, al Siretului Superior și, al subbazinelor Putna și Buzău.

În perioada 1971-1974, institutul a beneficiat și de sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), care, pentru a ajuta guvernul român să rezolva problemele de combatere a inundațiilor, a finanțat elaborarea unui Plan de Amenajare Multisectorială a bazinului Mureșului Superior. Totuși, cu toate aceste premize favorabile, majoritatea noilor inițiative au avut rezultate modeste sau au fost sistate. Cele mai mari dificultăți în această privință le-a întâmpinat Paul Solacolu care se coordona concepția sistemelor de gospodărire a apelor din bazinul Argeș, care includea și Dâmbovița. Promovarea unor soluții raționale și care să prezinte siguranța necesară devenea din ce în ce mai dificilă în fața dictatelor politice.

Între anii 1974 – 1990, se elaborează  programe naţionale de gospodărire a apelor, pe termen mediu şi lung, şi se trasează  schemele de amenajare a bazinelor hidrografice. Aceste activităţi s-au făcut în baza Legii apelor nr. 8 din 29 martie 1974, a Legii nr. 1 din 15 aprilie 1976 care adoptă “Programul naţional de perspectivă pentru amenajarea bazinelor hidrografice din Republica Socialistă România” şi a Legii nr. 5 din 29 iunie 1989 privind gospodărirea raţională, protecţia şi asigurarea calităţii apelor.

După 1989. coordonarea problemele de gospodărire a apelor a revenit Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului. În domeniul gospodăririi apelor, trecerea la un nou sistem, cu o economie de piață, implica regândirea întregii viziuni de gospodărire a apelor. Astfel Legea Apelor, aprobată la 25 septembrie 1996 mai cuprindea numeroase elemente specifice unei economii cu o planificare centralizată dar incompatibile cu o economie de piață.

O serie de acte normative ulterioare au impus un nou regim utilizării şi protecţiei apelor. Astfel în anul 1990 se desfiinţează Consiliul Naţional al Apelor şi se înfiinţează Ministerul Mediului.

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 196 din 22 martie 1991, intrată în vigoare la 19 februarie 1993, se desfiinţează Direcţiile Apelor şi se înfiinţează 12 Filiale teritoriale, ca subunități ale Regiei Autonome “Apele Române” Bucureşti, după cum urmează: Direcția de Ape Cluj, Direcția de Ape Olt, Direcția de Ape Târgu-Mureș, Direcția de Ape Timișoara, Direcția de Ape Craiova, Direcția de Ape Râmnicu- Vâlcea, Direcția de Ape Pitești, Direcția de Ape Buzău, Direcția de Ape Exploatarea Paltinu, Direcția de Ape Bacău,  Direcția de Ape Iași, Direcția de Ape Constanța. La acestea, se adaugă institutele de cercetare: Întreprinderea pentru exploatarea lucrarilor hidrotehnice București, Întreprinderea Stânca –Costești,  Institutul de National de  Meteorologie și  Hidrologie. Din Regiei Autonome “Apele Române” Bucureşti, face parte Oficiul de calcul București, Centrul de perfecționare, Revista Hidrotehnica.

În prezent, regimul juridic general al apelor este stabilit prin Legea apelor nr. 107 din 25 septembrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 310 din 28 iunie 2004, Legea nr. 112 din 4 mai 2006 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 3 din 5 februarie 2010). Prevederile acestei legi abrogă Legea apelor nr. 8/1974 şi Legea nr. 5/1989.

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 981 din 29 decembrie 1998 se înfiinţează Compania Naţională “Apele Române” S.A Bucureşti, iar 11 subunități bazinale revin la denumirea de Direcţiile Apelor, după cum urmează: Direcția Apelor Someș - Tisa, organizată la nivelul spațiului hidrografic Someș - Tisa, cu sediul în Cluj-Napoca; Direcția apelor Crișuri, organizată la nivelul spatiului hidrografic Crișuri, cu sediul în Oradea; Direcția Apelor Mureș, organizată la nivelul spațiului hidrografic Mureș, cu sediul în Târgu Mureș; Directia Apelor Banat, organizată la nivelul spațiului hidrografic Banat, cu sediul în Timișoara; Direcția Apelor Jiu, organizată la nivelul spațiului hidrografic Jiu; Direcția Apelor Olt, organizată la nivelul spațiului hidrografic Olt; Direcția Apelor Argeș - Vedea, organizată la nivelul spațiului hidrografic Argeș - Vedea, cu sediul în Pitești; Direcția Apelor Ialomița - Buzău, organizată la nivelul spațiului hidrografic Ialomița - Buzău, cu sediul în Buzău; Direcția Apelor Siret, organizată la nivelul spațiului hidrografic Siret, cu sediul în Bacău; Direcția Apelor Prut, organizată la nivelul spațiului hidrografic Prut și al râului Bârlad, cu sediul în Iași; Direcția Apelor Dobrogea - Litoral, organizată la nivelul spațiului hidrografic Dobrogea - Litoral, cu sediul în Constanța. La acestea, se adaugă alte subunități: Centrul de perfectionare și Revista Hidrotehnică.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 107 din 20 septembrie 2002 (modificată şi completată de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 73/2005, aprobată prin Legea nr. 400 din 27 decembrie 2005), aprobată prin Legea nr. 404/2003, prevede înfiinţarea Administraţiei Naţionale “Apele Române” Bucureşti, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, care funcţionează pe bază de gestiune şi autonomie economică. Prin Hotărârea Guvernului României nr. 1176 din 29 septembrie 2005 se aprobă Statutul de organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale “Apele Române” Bucureşti.

 

ISTORIC AL ADMINISTRAŢIILOR BAZINALE DE APĂ

 

Crearea unui regim juridic capabil să răspundă necesităţilor de protejare şi ocrotire a apelor, de asigurare a utilizării lor complexe şi raţionale, în scopul prezervării resurselor naturale, a condus, în anul 1975, la înfiinţarea Consiliului Naţional al Apelor, prin Decretul nr. 156 din 24 decembrie. Tot acum sunt înfiinţate şi unităţile bazinale, numite Direcţiile Apelor.

Decretul nr. 156 din 24 decembrie 1975 este documentul juridic în baza căruia, în anul 1977, se înfiinţează Direcţiile Apelor și Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie, ca unități bugetare cu personalitate juridică. Direcțiile se organizează pe trei tipuri de mărime, potrivit structurilor organizatorice și criteriilor de constituire. De asemenea, se înfiinţează unităţi judeţene de gospodărire a apelor, numite Oficii de Gospodărire a Apelor.

Prin Ordinul Ministerului Mediului nr. 11 din 2 august 1990, se reînfiinţează Direcţiile Apelor, unități cu personalitate juridică şi gestiune financiară proprie şi subunităţile lor, numite Exploatări de Lucrări Hidrotehnice. Prin acest document se desfiinţează Oficiile de Gospodărire a Apelor.

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 196 din 22 martie 1991, intrată în vigoare la 19 februarie 1993, se desfiinţează Direcţiile Apelor şi se înfiinţează 12 Filiale teritoriale, ca subunități ale Regiei Autonome “Apele Române” Bucureşti.                 

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 981 din 29 decembrie 1998 se înfiinţează Compania Naţională “Apele Române” SA Bucureşti, iar subunitățile bazinale revin la denumirea de Direcţiile Apelor.

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 107 din 20 septembrie 2002 (modificată şi completată de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 73/2005, aprobată prin Legea nr. 400 din 27 decembrie 2005), aprobată prin Legea nr. 404/2003, care prevede înfiinţarea Administraţiei Naţionale “Apele Române” Bucureşti, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, Direcţia Apelor se menţine unitate bazinală, dar se înfiinţează subunităţile Sistemele de Gospodărire a Apelor.

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 3 din 5 februarie 2010, pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996, Direcţia Apelor....devine Administraţia Bazinală de Apă .....

 

ISTORIC AL INSTITUTULUI NAȚIONAL DE HIDROLOGIE ȘI GOSPODĂRIRE A APELOR

 

În 1838, se înființează prima stație hidrometrică la Orșova pe Dunăre. Acesteia îi urmează: Radna (Mureș) – 1853, Drencova  (Dunăre)-1854, Savârșin (Mureș) – 1859, Arad (Mureș) – 1861.

Până în anul 1930, rețeaua hidrometrică ajunge la 250 de stații. În aceasta perioadă, observațiile și măsurătorile n-au avut un caracter organizat și au constat în special în măsurarea nivelurilor.În 1925, se înființează Serviciul Hidrografic al României, care efectuează măsurători de debite de apă, întrerupte însa în 1933.

În intervalul 1951-1955, se pun bazele hidrologiei moderne, prin înființarea Direcției Generale Hidrometeorologice și prin reluarea măsurătorilor. În anul 1951 a fost înființată Direcția Generală Hidrometeorologică, aceasta incluzând atât Institutul Meteorologic Central, cât și Sectorul Hidrologic, în subordinea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, direcție care funcționează în perioada  1951-1959. În 1951, Direcția Generală Hidrometeorologică coordona o rețea meteorologică ce cuprindea 102 stații sinoptice, 230 stații climatologice, 1665 posturi pluviometrice și 250 posturi fenologice. În perioada 1953-1956, dar, mai ales după 1960, începe construirea intensă a rețelei de bază pentru ape subterane.

În 1957, ia ființă prima formă organizatorică a  actualului Institut, prin reunirea colectivelor de cercetare în domeniile: hidrologiei, hidraulicii, fundațiilor și calității apei din cadrul Institutului de Studii și Cercetari Hidrotehnice (ISCH). În 1959-1969, devine “Institutul de Studii şi Cercetări Hidrotehnice”, iar, în intervalul 1969-1970, devine “Institutul de Studii şi Cercetări de Îmbunătăţiri Funciare şi Gospodărirea Apelor”.

În 1977, devine Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie” care trece în 1977 în subordinea Consilului Național al Apelor, alături de: Institutul de cercetări și proiectări pentru gospodărirea apelor, cu sediul în municipiul București; Întreprinderea de lucrări hidrotehnice speciale cu sediul în municipiul București; Trustul de constructii pentru imbunatatiri funciare, cu sediul in municipiul Oradea; Întreprinderea "Stânca", cu sediul în municipiul Iași; revista "Hidrotehnica".

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 981 din 29 decembrie 1998 se înfiinţează Compania Naţională “Apele Române” SA Bucureşti, iar Institutul Național de Meteorologie și Gospodărire a Apelor se desprinde din structura Regiei Autonome ”Apele Române” și trece în subordinea Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului și devine “Compania Națională Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărirea Apelor".

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 107 din 20 septembrie 2002, se înființează Administrația Națională "Apele Române", și este preluată activitateai de hidrologie, hidrogeologie și de gospodărire a apelor de la Compania Naționala "Institutul Național de Meteorologie, Hidrologie și Gospodărire a Apelor" - S.A., care devine Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, sub autoritatea Administrației Naționale "Apele Române".

 

 

 

  
Vizualizare: 
Sortare după atașăriUtilizați SHIFT+ENTER pentru a deschide meniul (fereastră nouă).
Atașare
CUM A APARUT SI S-A DEZVOLTAT GOSPODARIREA APELOR. ISTORIC A.N.APELE ROMANEUtilizați SHIFT+ENTER pentru a deschide meniul (fereastră nouă).
Atașare
ISTORIC AL ADMINISTRATIEI BAZINALE DE APAUtilizați SHIFT+ENTER pentru a deschide meniul (fereastră nouă).
Atașare
ISTORIC AL INSTITUTULUI NATIONAL DE HIDROLOGIE SI GOSPODARIRE A APELORUtilizați SHIFT+ENTER pentru a deschide meniul (fereastră nouă).
Titlul Proiectului:
WIMS-Investment supporting the information system and database for water management

Proiect Phare Numărul:
EuropeAid/122966
/D/SUP/RO
Contract no:
RO/2005/017-553.03.03.03.01