La 29 iunie 2007, se sărbătoreşte, la propunerea ţărilor dunărene şi pentru al patrulea an consecutiv, ZIUA DUNĂRII. Aceasta data marcheaza semnarea Conventiei pentru Protectia Fluviului Dunarea.

La 29 iunie 1994, 11 dintre statele situate in Bazinul Dunarii (Austria, Bulgaria, Croatia, Cehia, Germania, Ungaria, Moldova, Romania, Slovacia, Slovenia si Ucraina), precum si Comisia Europeana au semnat la Sofia (Bulgaria) acest document, aducand in atentia opiniei publice necesitatea protejarii si conservarii Dunarii. Ulterior, Conventia a fost semnata de Bosnia-Hertegovina, Serbia si Muntenegru. Acestea sunt in prezent Parti la Conventie, ceea ce simbolizeaza faptul ca Dunarea nu poate fi gestionata decat printr-o stransa cooperare internationala. Conventia privind Cooperarea pentru Protectia si Utilizarea Durabila a fluviului Dunarea ofera cadrul legal de cooperare pentru asigurarea protectiei apei si a resurselor ecologice, precum si utilizarea lor durabila in Bazinul Dunarii.

Romania a devenit stat membru al Comisiei Internationale pentru Protectia Fluviului Dunarea, in 1995, odata cu ratificarea, prin Legea nr. 14/1995, a Conventiei.

In noiembrie 2000, Partile la Conventia privind Cooperarea pentru Protectia si Utilizarea Durabila a fluviului Dunarea si-au manifestat vointa de a implementa Directiva Cadru pentru Apa si de a coopera in cadrul ICPDR pentru realizarea, pana in 2009, a Planului de Management al Districtului Hidrografic al Dunarii. Colaborarea in cadrul Conventiei vizeaza concret stabilirea de obiective si criterii de calitate a apelor, elaborarea balantei apei la nivelul Bazinului Dunarii, acordarea de asistenta mutuala in caz de necesitate. ICPDR serveste drept platforma pentru coordonare in vederea elaborarii si implementarii Planului de Management al Districtului Hidrografic al Dunarii, in conformitate cu Directiva Cadru 2000/60 a Uniunii Europene privind apa.

Administratia Nationala “Apele Romane” este autoritatea competenta pentru implementarea Directivei Cadru in domeniul apei, in conformitate cu prevederile Legii 310/2004 si a Legii 112/2006. Specialistii Administratiei Nationale “Apele Romane” participa activ la intalnirile grupelor de experti din cadrul ICPDR, precum si la elaborarea documentelor de la nivelul bazinului Dunarii, sub-bazinelor transfrontaliere si de la nivel national. Printre cele mai importante astfel de documente se pot enumera: Raportul National privind Sistemul de Monitorizare al Apelor in Romania, Problematicile importante din domeniul gospodaririi apelor (poluarea cu substante organice, nutrienti, substante periculoase si alterari hidromorfologice), Raportul privind caracteristicile bazinului transfrontalier al Tisei, Inventarele privind sursele de poluare orasenesti si industriale, etc.

ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ “APELE ROMÂNE”, cu suportul MINISTERULUI MEDIULUI ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE, organizează o serie de actiuni cu caracter educativ sub sloganele “IMPREUNA PENTRU O DUNARE MAI CURATA!“ şi “DUNĂREA ŞI CULTURA” în scopul conştientizării importanţei protejării şi conservării resursei de apă, precum şi a informării opiniei publice în ceea ce priveşte prevederile Directivei cadru pentru Apă (2000/60/EC).Manifestările dedicate acestei Zile Dunării se desfăşoară în toate statele dunărene, pentru a marca dorinţa comună a ţărilor de a adopta măsuri şi strategii comune pentru protejarea fluviului Dunărea, fie că este vorba de fenomene extreme (secetă, inundaţii), fie că este vorba despre poluări accidentale. Obiectivul principal al acestor manifestari este acela de a implica cetatenii tarilor dunarene in multiple activitati independente sau comune, desfasurate pe plan local, national si regional.

Autoritatiile guvernamentale centrale si locale, municipalitatile, organizatiile neguvernamentale, asociatiile, scolile si gradinitele, comunitatiile stiintifice si institutiile religioase se implica in organizarea si desfasurarea acestor activitati, ocazie deosebita pentru promovarea imaginii Romaniei in lume, a eforturilor pe care  tara noastra le intreprinde in vederea protejarii fluviului Dunarea.

 

    

Dunarea, al II-lea fluviu ca lungime din Europa (2857 de kilometri) isi are izvoarele in Germania, iar bazinul sau hidrografic este impartit in 18 state europene: Albania, Austria, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Cehia, Germania, Ungaria, Italia, Macedonia, Moldova, Polonia, Romania, Serbia si Muntenegru, Slovacia, Slovenia, Elvetia si Ucraina.

Dintre tarile dunarene, Romania detine cea mai mare suprafata – 30% din Bazinul Dunarii, sectorul cel mai lung al fluviului Dunarea - 1076 de kilometri si Delta Dunarii – a II-a mare zona umeda din Europa. Romania este cuprinsa in proportie de 98% in Bazinul Hidrografic al fluviului Dunarea.

 Apele fluviului Dunarea si ale afluentilor sai cuprind un ecosistem acvatic de o mare valoare economica, sociala si ecologica. Ele reprezinta sursa de apa pentru agricultura, industrie, piscicultura, alimentari cu apa potabila, navigatie, hidroenergie si agrement pentru o regiune dens populata a continentului european.

Privita multa vreme ca un dar al naturii, apa devine din ce in ce mai mult una dintre problemele globale ale omenirii, factor de influenta a tuturor domeniilor vitale.

Ritmul ingrijorator de epuizare si poluare a acestei resurse constituie o problema de analiza si reflexie la scara regionala, dar si la scara mondiala, pentru a carei solutie se impune conjugarea eforturilor oamenilor de stiinta de pretutindeni si a factorilor politici de decizie.

Astazi, de Ziua Dunarii, alături de 81 de milioane de oameni din cele 18 ţări dunărene ne exprimam dorinţa noastră, a statelor dunărene, de a ne uni eforturile, pentru a proteja fluviul Dunărea. 

 

         

 

    

Străjerii de pe Dunăre

de Daniel BEFU | 26 IUNIE 2007, Gandul  

Pentru că în cele 7-10 zile, cât îi ia ca să străbată România, de la intrarea în ţară şi până începe Delta, Dunărea dă apa de băut la mai bine de 1 milion de oameni din 21 de localităţi, biologii, înarmaţi cu sonde, pişcă de zor luciul apei, să afle din timp dacă dă semne de boală.

Străjerii de pe Dunăre

Mai multe imagini...

Cu Dunarea nu se ştie niciodată: odată vine prea mare, odată vine prea mică. Iar când se umflă, curăţă tot în cale. De aceea, de la 1890 încoace, malul fluviului e străjuit, şapte zile din şapte, de câteva zeci de oameni, răsfiraţi de-a lungul celor 1078 de kilometri. De două ori pe zi, dimineaţa la 7.00 şi după-amiaza la 5, această mică armată ia pulsul apei, verificând mirele de pe malul fluviului şi notând cotele la care a ajuns Dunărea. Ei sunt „operatorii hidrometrici”, pândacii Dunării, cei care află primii când fluviul pune ceva la cale. Veştile lor ajung într-o clipită la cele 10 staţii hidrologice de pe Dunăre, fiind folosite la elaborarea de prognoze şi avertismente pentru oraşele din cale.

În rest, cât e ziulica de lungă, observatorul îngrijeşte paşnic de porţiunea de dig repartizată: „Tunde iarba pe dig, încearcă să îndepărteze rozătoarele şi protejează zona coronamentului, verificând să nu apară supratraversări. Asta fiindcă oamenii încearcă să mai circule pe diguri, ba cu căruţa, ba cu pasul, şubrezindu-le rezistenţa. Iar dacă digul s-a fisurat, omul anunţă formaţiile de intervenţie”, spune Sorin Rândaşu, Şeful Serviciului Dispecerat şi Apărare Împotriva Inundaţiilor de la Apele Române. „Greul vine odată cu apele mari, când Dunărea ajunge la cota de atenţie. Atunci măsurătorile se transmit din 3 în 3 ore, iar la cota de inundaţii la fiecare 2 ore, 24/24, lucrându-se în schimburi”.

De vreo doi ani, operatorii hidrometri încep să fie înlocuiţi cu nişte cutii metalice cocoţate pe stâlpi înalţi, de la care pornesc senzorii - nişte sârme care intră în apă. „Senzorul măsoară presiunea apei care apasă pe el, traducând-o automat în metri coloană de apă, pe care o transmite la Staţia Hidrologică”. Avantajul înlocuirii omului cu o cutie de metal e că „faţă de măsurătorile tradiţionale care se fac de numai două ori pe zi, cele automate ne spun nivelul apei în timp real la orice moment”, spune Sorin Rândaşu, care e convins că, până la sfârşitul anului, „monitoringul Dunării se va face în flux automat”. Nici profilul albiei Dunării, necesar la calcularea debitului, nu se mai examinează ca pe vremuri, când operatorii se deplasau cu barca de la malul românesc la cel bulgar şi, din 10 în 10 metri, înţepau Dunărea cu nişte baghete gradate, să vadă cum fluctuează adâncimea. Acum începe să se folosească tot mai des batimetria cu ultrasunete, sau chiar cu laser. „Se-agaţă dispozitivul de barcă şi pe măsură ce barca baleiază fluviul pe lăţime, aparatele scanează fundul albiei realizând un profil foarte exact, iar informaţia e în final colectată în calculator. Doar că o asemenea sculă costă 20-30.000 euro” şi înnoirea vine mai încet.

Măsurătorile biologice se fac cu vaporaşul. Dis-de-dimineaţă, biologii înarmaţi cu drăgi şi sonde pişcă luciul apei şi scormonesc prin mâl după dovezi că fluviul e sănătos. Probele de apă se recoltează de regulă de la 10 centimetri sub nivelul apei, din zona fotică, „un fel de oază subacvatică”, unde se dezvoltă majoritatea algelor, pentru că oxigenul e din belşug, iar temperatura e mai blândă decât la suprafaţă. „Însă pe o căldură aşa puternică, algele, ca să nu fie bătute în cap de prea mult soare, coboară un strat mai jos, până la 1-1,5 metri, la graniţa unde începe întunericul şi unde oxigenu-i mai puţin”, spune biologul Şerban Iliescu, de la Apele Române.

Scula de scos apa, Butelia Rutler (o sondă cilindrică din sticlă şi inox dotată cu termometru) e aşa de scumpă (110 milioane) că bagă spaima-n unii biologi, „fiindcă inoxul ăla se cam freacă de frânghie şi-o taie”, mărturiseşte Călina Tănişteanu de la Giurgiu, care a păţit-o odată: „Mi-a scăpat butelia, dar am recuperat-o, că nu era apa prea mare acolo. Norocul a făcut că nu eram pe Dunăre în ziua aia, ci la un râuşor. Am aşteptat nişte copii care veneau de la pescuit şi i-am rugat să intre pe-acolo, să o caute. Au găsit-o, dar mi-a cam sărit inima din loc. Dacă o scăpam în Dunăre, eram sigur bună de plată. De atunci o ancorez de vaporaş cu două sfori”.

 Adevăraţii bioindicatori ai calităţii apei sunt scoicile, melcii, insectele şi viermişorii. Biologii le recoltează de pe fundul apei cu nişte fălci metalice care muşcă din sol, numite drăgi. „La Dunăre, draga-i grea, de 15 şi 25 de kile, de e nevoie de vreo trei oameni să tragă de ea şi, dacă n-ai un marinar bun să-ţi pună barca cum trebuie, tu dai până căpiezi acolo la drăgile alea. Le scoţi goale, că le ia curentul şi scapi tot ce-ai cules de pe fund, după care o iei de la capăt şi eşti din cap până-n picioare numai apă şi nisip”, spune biologul Iliescu. Ca să prinzi melci sau scoici, trebuie să ştii unde să le cauţi, fiindcă „poţi să dai o dragă şi să iei 10 scoici şi să te duci mai încolo şi să iei 5. Depinde cum ai prins nucleul. În centru, unde curentul spală tot, nu prinzi nimic. Într-un loc cu salcie, unde nămolul e mai închis, cu încărcătură organică mai mare, acolo vin şi scoicile. Am văzut şi 600-800 de organisme/m² pe Dunăre.

Dar cel mai bine le prieşte după confluenţa cu apele puternic poluate ale Argeşului, unde datorită „încărcăturii organice„ numărul lor ajunge şi 3200/m², în defavoarea altor specii, îndeosebi insecte. „Poluarea e adusă de Dâmboviţa, de la Bucureşti, unde, din câte am înţeles, staţia de epurare are numai treaptă mecanică”, explică biologul Călina Tănişteanu. „Staţiile mecanice sunt numai nişte grătare. Îţi opresc şoşonii sau eu ştiu ce-ţi mai opreşte pe-acolo, dar partea de resturi organice n-are cum să o filtreze. Dunărea are ea un rol de tampon destul de mare şi poate să preia poluarea puternică de pe Argeş. Dar totuşi o preia în defavoare, pentru că de la bună (clasa I de calitate), scade la slabă (clasa a IV-a de calitate), având nevoie cam de 80 de kilometri să-şi revină la calitatea iniţială”, completează Şerban Iliescu.

„După ce Argeşul preia Dâmboviţa şi până la vărsarea în Dunăre sunt în jur de 20 de kilometri.Teoretic se spune că apa are o mare putere de autoepurare şi în 9 km, dacă nu apare nici o sursă de poluare, apa se regenerează. Dar Dâmboviţa e aşa poluată, că, practic, pe Argeş doar mai scade un pic din concentraţia de substanţe organice. Chiar şi Dunărea, după ce primeşte apele murdare, are nevoie cam de 80 de kilometri să-şi revină la calitatea iniţială. Deoarece, ca la toate râurile astea de sud, unde curentul nu le ajută foarte tare, apa nu se oxigenează destul ca să permită microorganismelor să consume rapid resturile organice”.

 - Şerban Iliescu, biolog la Apele Române